miercuri, mai 1, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Petrecăreți olteni, trimiși acasă de poliție

5 evenimente private au spart forțele de ordine oltene în acest sfârșit de săptămână. Cetățenii parcă au uitat de respectarea măsurilor de protecție anti-COVID și s-au adunat să petreacă.

În cadrul zilei de sâmbătă, polițiștii au intervenit pentru a opri un botez organizat acasă, dar și pentru a sparge o petrecere dintr-un restaurant din Slatina.

„În urma activităţilor desfășurate, la data 8 mai 2021, în jurul orei 23.00, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice și cei din cadrul Poliției Municipiului Slatina au constatat faptul că în incinta unui restaurant din localitate se desfășoară un eveniment privat. Polițiștii au întrerupt evenimentul și au sancționat contravențional organizatorul cu amendă în valoare de 2.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/ 2020.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În aceeași seară, în urma verificărilor efectuate de polițiștii Secției de Poliție Rurală Bobicești a reieșit faptul că la locuința unui bărbat din comuna Voineasa a fost organizat un botez la care au participat 15 persoane.  Având în vedere cele constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Olt.

Duminică, forțele de ordine au fost sesizate din cauza altor petreceri organizate în localitățile Grădinari și Potcoava, respectiv ca urmare a unui botez ce avea loc în Drăgănești-Olt.

Polițiștii olteni au amendat atât organizatorii, cât și o parte dintre participanții la evenimentele cu pricina și anunță că vor continua verificările în vederea respectării normelor sanitare anti-SARS-CoV-2.

„În continuare, polițiștii împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control vor acționa pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Recomandăm tuturor cetăţenilor  să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Politica