luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Florin Cîțu: Miniștrii care atacă Guvernul pleacă acasă. Nu poți fi și la putere și în opoziție

Premierul Florin Cîțu le-a transmis liberalilor, în ședința Biroului Executiv Național la care participă luni, că nu va ezită să ia o decizie în cazul oricărui ministru care va mai ataca Guvernul.

Prim-ministrul spune că „există un singur premier” și că miniștrii nu sunt evaluați la PNL, USR PLUS sau UDMR. „Nu se poate să fim și la putere, și în opoziție”, a mai spus Cîțu, cu referire la partenerii din USR PLUS.

Și președintele PNL, Ludovic Orban, a luat cuvântul și i-a transmis lui Cîțu că partidul îi susține decizia de demitere a lui Vlad Voiculescu: „Decizia este salutară. Am rugat de două ori în ședințele Coaliției să îl schimbe pe Vlad Voiculescu. A fost o catastrofă de management la ministerul Sănătății”, a spus Orban, potrivit surselor citate. 

Policlinica Buna Vestire Craiova

Despre Vlad Voiculescu, Florin Cîțu spune că a administrat prost ministerul. „Ce descoperim la Ministerul Sănătății este îngrozitor. Trebuie să verificăm cum au fost făcute bugetele, numirile”, le-ar fi transmis Cîțu, potrivit digi24.ro

„Nu vreau să mai intru în conflict, dar data viitoare nu mai aștept nimic. Orice membru al Guvernului care își atacă premierul pleacă acasă”, a mai spus Cîțu, cu referire la declarația ministrului Transporturilor Cătălin Drulă care a spus despre Cîțu că e „un zombie politic”.

După ședința Biroului Executiv Național, liderii partidelor se vor întâlni la ședința Coaliției, programată pentru ora 17.00, pentru a discuta despre tensiunile dintre PNL și USR PLUS.

Politica