vineri, mai 3, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Dolj. Iohannis şi Cîţu, la Dăbuleni, la prima acţiune de împădurire în zona deşertificată

Preşedintele Klaus Iohannis a participat miercuri, în oraşul Dăbuleni, la prima acţiune din cadrul campaniei de împădurire în zona deşertificată din sudul României, care este iniţiată de Ministerul Mediului.

„Anul trecut, am oferit patronajul unei acțiuni de reîmpădurire, sub sloganul <<O pădure cât o țară>> și cred că a fost un succes. Am reușit, anul trecut, să plantăm peste 50 de milioane de puieți. În județul Dolj, deșertificarea este o realitate. Aici, pământul arabil s-a transformat în teren nisipos. Dacă nu se face nimic, nisipul se duce mai departe. Deja avem o pierdere de peste o mie de hectare de teren arabil în fiecare an. Este clar că trebuie intervenit. Am discutat cu Guvernul despre Planul Național de Redresare și Reziliență și am hotărât să alocăm 1,5 miliarde de euro pentru reîmpăduriri. Extinderea suprafețelor de pădure este un obiectiv. Acest obiectiv împreună cu oprirea tăierilor ilegale de pădure duc la recuperarea de teren valoros în România”, a declarat Iohannis.

Premierul Florin Cîțu, prezent și el la acțiunea de plantare de salcâmi, a anunțat că provocarea pentru actualul guvern este să aducă rata de împădurire peste media europeană de 38 %. În prezent, În România, această rată este de 29-30%.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Suntem într-o zonă unde a început deșertificarea în România, iar orașul Dăbuleni este un loc emblematic. România are astăzi aproape 29-30% din suprafață împădurită, în timp ce Uniunea Europeană are 38%. Aceasta este provocarea pentru noul Guvern. Alocăm resurse din PNRR și resurse bugetare, dacă mai este nevoie, iar provocarea este să aducem gradul de împădurire a României de la 30% peste media europeană de 38%. De asta suntem astăzi aici, să începem această campanie. Susțin această campanie și voi aloca resursele necesare”, a precizat Florin Cîțu.

Barna Tánczos, ministrul Mediului, a declarat, de asemenea: „Suntem într-o locație care în perioada interbelică a avut lucruri frumoase – peste 14% din suprafața județului a fost ocupată păduri. Între timp, în perioada comunismului, a intervenit o defrișare masivă și necugetată, care a dus la o degradare semnificativă a terenurilor din această zonă și a pornit un intens proces de deșertificare. În ultimii ani, pentru Ocolul Silvic Local și Direcția Silvică Locală a fost o luptă continuă a deșertificării, iar ceea ce vom face astăzi este o continuare a eforturilor din anii trecuți, când s-au plantat în jur de 3.500 de ha de pădure în această zonă și practic vom completa această zonă. Ne angajăm, prin Planul Național de Redresare și Reziliență la o misiune aproape imposibilă, dar mie personal îmi plac provocările și această misiune imposibilă este plantarea câtorva zeci de ha de pădure, folosind banii din PNRR și fonduri europene. Este un angajament ferm al Guvernului, susținut de toate ministere. Prin Ministerul Agriculturii vom asigura finanțarea ulterioară a proiectului, astfel încât interesul economic pentru proprietarii de terenuri să fie unul real și să putem asigura venituri pentru cei care pierde venituri de pe urma plantării.” 

La evenimentul organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Pădurilor au fost plantați peste 3.000 de puieți de salcâm.

Campania se înscrie în Programul Național de Împădurire ce prevede ca acțiunile să se desfășoare preponderent pe terenuri degradate, cum este zona supranumită Sahara Olteniei, unde nisipurile au devenit o reală problemă.

Politica