vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Profilul uman al Liceului din Segarcea nu va mai fi desființat

Ca urmare a demersurilor efectuate de cadrele didactice de la Liceul Tehnologic ,,Horia Vintilă”, susținute de primarul orașului Segarcea, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Dolj a decis să păstreze clasa de uman pentru anul 2021/2022.

Inițial, planul de învățământ pentru următorul an școlar prevedea desființarea profilului uman din liceu, reprezentat de o singură clasă, dat fiind numărul mic de elevi. Acest lucru a stârnit nemulțumiri în rândul profesorilor, dar, mai ales, în rândul părinților care nu își permit să-și țină copiii la școală în Craiova.

A fost organizat chiar și un protest în acest sens. Totodată, mai mulți profesori și părinți, alături de edilul din Segarcea, s-au prezentat la ISJ pentru a încerca să remedieze situația. A fost depus și un memoriu către Ministerul Educației, care, în cele din urmă, a ținut cont de doleanțele părinților și profesorilor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

,,Stimati părinți, profesori și elevi. Am onoarea de a vă aduce la cunoștință rezultatul demersurilor noastre, referitoare la situația învățământului segărcean.

Am fost informat de către ME, prin adresa nr.17/SI/22.02.2021 că ISJ Dolj a suplimentat proiectul planului de școlarizare, pentru anul școlar 2021-2022, la Liceul Tehnologic Horia Vintilă Segarcea, cu o clasă/26 de locuri, pentru filiera teoretică, profil umanist, specializarea filologie.

Vă mulțumesc pentru sprijinul dumneavoastră!”, a transmis primarul din Segarcea, Nicolae Tutunaru.

Astfel, elevii care vor să urmeze o specializare umanistă în cadrul liceului, o pot face, fără griji, anul acesta. Pe lângă clasa de uman, despre care profesorii au spus că este una preferată de copii, fiind foarte mulți care termină liceul cu note mari, unitatea de învățământ mai dispuse de alte două clase cu profiluri diferite – cel tehnologic, respectiv cel profesional.

Politica