sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mai multe persoane au ajuns la spital, în urma unui incendiu provocat de un român

Clipe de groază pentru mai multe persoane din cauza unui român în vârstă de 30 de ani ce a incendiat, marți, un hotel din Viena, care a fost transformat în centru de carantină. Șapte persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar trei au ajuns la spital, informează heute.at, potrivit libertatea.ro.

Mai multe ambulanțe, echipaje de poliție și mașini de pompieri au intervenit la fața locului, în urma unui apel care anunța un incendiu la hotelul amplasat în cartierul vienez Sonnwendviertel. Conform sursei citate, bărbatul român a dat foc apartamentului în care se afla în izolare.

„A fost o intervenție majoră, apartamentul era cuprins de flăcări. Toți cei care se aflau în hotel au fost evacuați, apoi incendiul a fost lichidat. Șapte persoane au avut nevoie de îngrijiri, dintre care trei au fost transportate la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al brigăzii de pompieri din Viena, Christian Feiler.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În acest caz, oamenii legii au deschis o anchetă și încearcă să afle ce anume l-a determinat pe bărbat să incendieze camera de hotel.

Foto: arhivă

Politica