duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Administraţia Prezidenţială şi Guvernul intră în a doua tranşă de vaccinare anti-COVID

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi alte instituţii vor intra în a doua tranşă de vaccinare anti-COVID, iar finalul primăverii ar fi posibil să se termine prima rundă de imunizare pentru toată populaţia.

„În prima linie intră personalul medical, persoanele care au boli despre care ştim că agravează această boală provocată de noul coronavirus şi personalul esenţial. Doar în tranşa a doua intră Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi aşa mai departe şi eu cred că lucrurile sunt bine gândite în această strategie de vaccinare”, a precizat Iohannis, duminică, după vizita la Call center-ul Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti amenajat la Arena Naţională, întrebat dacă persoanele din conducerea ţării vor intra în prima tranşă de vaccinare.

Iohannis a menţionat că de vaccinare se vor ocupa atât medici civili, cât şi militari.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Avem o echipă tânără foarte hotărâtă şi foarte bine pregătită care a lucrat la această strategie de vaccinare care se va ocupa şi de punerea în practică a acestei strategii. Sigur, în principal, vor fi medici şi civili şi militari, va fi personalul care sprijină – asistente, înregistratori, fiindcă toate aceste acte trebuie înregistrate. Este nevoie de mii de oameni şi, probabil, vom avea nevoie şi aici de voluntari. Am discutat chiar cu reprezentantul studenţilor de la medicină şi mi-a spus că ei sunt pregătiţi să vină să facă voluntariat şi în campania de vaccinare, iar Ministerul Sănătăţii va organiza toate aceste lucruri”, a explicat şeful statului, citat de Agerpres.

Politica