marți, mai 7, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Vâlcea. Singurul lac din ţară unde se pescuieşte gratis, repopulat de pescari

Pescarii din Râmnicu Vâlcea au avut iniţiativa de a repopula cu peşte un lac aflat la periferia oraşului, parte a Complexului de Agrement Ostroveni.

Mihai Dragomir, cel care a avut iniţiativa proiectului, împreună cu doi prieteni și cu ajutorul donaţiilor primite de la pescari, magazine de pescuit, dar şi a celor de la Roata Populărilor, a reuşit să ducă ideea la bun sfârşit. 

Acţiunea de strângere de fonduri a avut loc prin intermediul reţelelor de socializare, motiv pentru care banii au venit din toate colţurile ţării. A fost nevoie de aproximativ cinci luni pentru a se realiza acest proiect.  

Policlinica Buna Vestire Craiova

Zeci de oameni s-au strâns în jurul acestei iniţiative, fiecare contribuind cu cât a putut, bani cu ajutorul cărora s-au putut cumpăra peste 450 de kilograme de puiet de peşte – crap şi fitofag – de la Ferma Piscicolă Ciocăneşti din Călăraşi.   

Cu acest peşte a fost repopulată Balta Ostroveni, cunoscută printre localnici drept „Căcăcioasa”. Lacul face parte din Complexul de Agrement Ostroveni, unde se află şi cel mai mare ştrand cu apă sărată din regiune – „Marea Olteniei”, administrat de Primăria Râmnicu Vâlcea, scrie Adevărul.

„Le mulţumim inclusiv doamnelor, pentru că avem printre noi şi pescăriţe, dar şi copiilor, viitorii mari pescari, care sperăm să preia proiectul pe viitor, să-l ducă mai departe”, au declarat organizatorii într-un clip pe care l-au postat ulterior pe You Tube şi care surprinde întreaga acţiune, inclusiv deplasarea la Ciocăneşti, facturi, liste cu donatorii, imagini cu popularea lacului şi cu organizatorii acţiunii de la Vâlcea.

Politica