vineri, mai 3, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Olt. Sute de pacienţi la uşa policlinicii Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina

Cu măştile la gură şi la nas, dar fără să se mai respecte vreo normă de distanţare, sute de pacienţi care au nevoie de un consult la medicul specialist în policlinica Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina duc aproape o luptă corp la corp pentru accesul la cabinetul vizat.

Conducerea spune că lucrurile nu pot fi ţinute sub control pentru că pacienţii nu respectă programarea, scrie Adevărul.

La rând sunt şi pacienţi diagnosticaţi cu cancer, sunt şi diabetici (de fapt, cei mai mulţi), sunt şi pacienţi care au suferit accidente diverse şi vin la control.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Şefa Ambulatoriului SJU Slatina, dr. Laura Jijăescu, admite că ceea ce se întâmplă la ntrare este cel puţin îngrijorător, însă pe de altă parte recunoaşte că încă nu s-a găsit o soluţie care să-şi arate roadele.

„Se ajunge aici pentru că oamenii nu respectă ora programată. Vin de la ţară, cu rata de 8,00, au programare la 12,00, dar şi microbuzul spre casă e la aceeaşi oră. E dificil să-i determini să nu se îmbulzească. M-am întrebat şi eu cum respectă distanţa la policlinile particulare, la unele, nu la toate, pentru că am văzut aglomeraţie şi în privat“, a declarat Jijăescu, explicând, pe de altă parte, că deşi le dă dreptate pacienţilor care se plâng de timpul aşteptat în telefon pentru programări, personalul care se ocupă exact de acest lucru nu poate face mai mult.

O programare ia ceva timp, pentru că se verifică lista, se completează în calculator datele pacientului, se preiau numerele pentru contactul telefonic etc, iar la policlinica spitalului judeţean se programează pacienţi din întreg judeţul.

Dr. Jijăescu le reaminteşte însă pacienţilor că până la sfârşitul lunii septembrie cei care au nevoie doar de reţete în continuare le pot solicita pe whatsapp sau pe o altă cale electronică, nefiind nevoie de prezentarea în cabinet. Medicul specialist le poate transmite reţeta, fie pacienţilor, fie medicului de familie.

De menţionat că în judeţul Olt numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus a depăşit 1.200, iar numărul deceselor este 38, media zilnică a testaţilor pozitiv fiind, în ultimele zile, de 20.

Politica