sâmbătă, mai 4, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Opozantul rus Aleksei Navalnîi, internat la terapie intensivă cu suspiciunea de ”otrăvire”

Aleksei Navalnîi, una dintre cele mai cunoscute figuri ale opoziției din Rusia și un critic constant al președintelui Vladimir Putin, este la spital, în stare de inconștiență, suspiciunea fiind că a fost otrăvit, a anunțat purtătoarea sa de cuvânt.

Aleksei Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, s-a simțit rău în timpul unui zbor, iar avionul a făcut o aterizare de urgență la Omsk, a scris pe Twitter Kira Iarmiș. Purtătoarea de cuvânt susține că există suspiciunea că Navalnîi a fost otrăvit cu ceva care i-ar fi fost pus în ceai, scrie Digi24 care citează BBC.

Navalnîi se întorcea la Moscova de la Tomsk, iar ceaiul a fost singurul aliment pe care l-a ingerat. Doctorii spun că agentul toxic s-a absorbit mai repede în băutura caldă. 

Policlinica Buna Vestire Craiova

În prezent, Navalnîi este la terapie intensivă, inconștient, susține Kira Iarmiș.

BBC notează că aceste afirmații nu au putut fi verificate dintr-o sursă independentă. 

Nu este însă prima dată când numele lui Aleksei Navalnîi este legat de o tentativă de otrăvire. În iulie anul trecut, liderul opoziției ruse susținea că s-a încercat otrăvirea lui în timp ce era în închisoare. El a fost internatîn spital, unde, oficial, ar fi fost tratat pentru simptome de alergie acută. 

Navalnîi a povestit însă pe larg pe blogul lui despre experiența lui ciudată, cu „alergia”, în condițiile în care nu se știa alergic la nimic, iar în închisoare, unde a ajunsese deja pentru a patra oară, a urmat aceeași rutină ca de fiecare dată: și-a adus așternuturi de acasă și a mâncat aceeași mâncare. Opozantul rus a povestit în detaliu ce simptome a avut, cum a început să i se umfle fața, să-i curgă ochii, încât colegul de celulă, dar și asistenta medicală s-au speriat când l-au văzut. A publicat și două poze, prima având pe față un antidot verde, iar cealaltă de la infirmerie, când deja fața începuse să i se dezumfle.

În decembrie anul trecut, Aleksei Navalnîi, a fost reţinut din nou, după o serie de noi percheziţii desfăşurate la sediul organizaţiei sale care luptă împotriva corupţiei.

Politica