marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

MEC: Măsuri de prevenire a îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2 în învăţământul universitar

Executivul a adoptat în şedinţa de miercuri o ordonanţă de urgenţă care modifică Legea educație inaționale, în vederea instituirii unor măsuri de prevenire a îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2 în grădinițe, școli și universități, informează Ministerul Educaţiei, potrivit Agerpres.

Măsurile vizează asigurarea reluării cursurilor în condiții de siguranță sanitară.

În funcţie de situaţia epidemiologică şi de specificul fiecărei universităţi, în anul universitar 2020 – 2021, în baza autonomiei universitare, cu asumarea răspunderii publice şi cu respectarea calităţii actului didactic, desfăşurarea activităţii didactice ce presupune prezenţa fizică a studenţilor se stabileşte prin hotărâre a Senatului universitar (cu respectarea măsurilor stabilite prin ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi a reglementărilor generale şi sectoriale din Uniunea Europeană privind minimul orelor de practică).

Policlinica Buna Vestire Craiova

Desfăşurarea activităţilor didactice implică trei paliere:

  • prezenţa fizică a studenţilor la toate activităţile didactice;
  • prezenţa fizică a studenţilor la anumite activităţi didactice, stabilite conform hotărârii Senatului universitar;
  • suspendarea activităţilor didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a studenţilor în instituţiile de învăţământ superior.

Conform MEC, reluarea activităţilor didactice, suspendate conform procedurii de mai sus, în condiţii de siguranţă sanitară, se dispune prin hotărâre a Senatului universitar, după obţinerea avizului Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică/ Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti, care certifică îndeplinirea condiţiilor de siguranţă epidemiologică.

În situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a studenţilor, desfăşurarea activităţilor aferente anului universitar 2020 – 2021, conform legii, a examenelor de finalizare a studiilor de licenţă, de masterat sau a programelor de studii postuniversitare, susţinerea tezelor de doctorat, susţinerea tezelor de abilitare pentru anul universitar 2020 – 2021 se pot realiza şi prin intermediul tehnologiei asistate de calculator şi a internetului, pentru formele de organizare a programelor de studii cu frecvenţă, cu frecvenţă redusă şi la distanţă.

De asemenea, vor fi recunoscute activităţile didactice şi de cercetare prevăzute de lege, precum şi examenele de finalizare a semestrelor şi a studiilor de licenţă şi masterat, susţinerea referatelor şi a tezelor de doctorat, desfăşurate prin intermediul tehnologiei şi a internetului, în anul universitar 2020 – 2021, în cadrul formelor de învăţământ cu frecvenţă şi cu frecvenţă redusă şi la distanţă, mai arată comunicatul citat.

Politica