luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cartierul pentru tineri târgujieni de la Preajba, alimentat cu gaze până în toamnă

Lucrările pentru extinderea rețelei de alimentare cu gaze a cartierului pentru tineri de la Preajba au început. Potrivit spuselor primarului din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, până în toamnă totul va fi finalziat.
„Locuitorii cartierului pentru tineri de la Preajba își pot depune cererile pentru alimentarea cu gaze naturale. Au început deja lucrările pentru extinderea rețelei de alimentare și până la toamnă vor fi finalizate. Este o investiție a Primăriei Municipiului Târgu Jiu, în valoare de 2 milioane de lei, ce se va întinde pe o distanță de 4 kilometri”, a transmis Marcel Romanescu.
Edilul din Târgu Jiu susține că autoritățile locale au un proiect în valoare de peste 100.000 de lei pentru extinderea rețelei de gaze și pentru strada Frăsinetului. Totodată, ar fi fost inițiate demersuri pentru toate zonele din care au fost primite solicitări.
„Am o veste bună și pentru cetățenii ce locuiesc pe strada Frăsinetului. Și acolo avem un proiect în valoare de peste 100.000 de lei pentru extinderea rețelei de gaze. Lucrările au fost deja contractate, ca de altfel și pentru strada Prieteniei (peste 80.000 lei) și strada și aleea Paltinului din Iezureni (90.000 lei).
De asemenea, am inițiat demersurile pentru a demara lucrări de extindere a rețelei de alimentare cu gaze naturale pentru toate zonele din care am primit solicitări de la cetățeni”, a mai spus primarul orașului.

Politica