vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Direcţia Economico-Financiară a Primăriei Râmnicu Vâlcea se mută într-un sediu modern

Autoritățile locale din Râmnicu Vâlcea anunță că toate casieriile Municipalităţii vor fi închise vineri, 29 mai. Totodată, nu se vor putea face nici plăţi electronice. Se pare că pe parcursul acestei săptămâni se va finaliza mutarea Direcţiei Economico-Financiare a Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea în noul sediu.

„În cursul acestei săptămâni se va finaliza mutarea Direcţiei Economico-Financiare a Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea în noul sediu din cadrul ”Arenelor Traian”. Ca urmare a acestei operaţiuni care afectează inclusiv baza de date cu contribuabilii locali, vineri, 29 mai, toate casieriile Municipalităţii vor fi închise, iar în perioada 30 mai – 2 iunie nu se vor putea face plăţi electronice prin intermediul site-urilor www.taxermvl.ro şi ghişeul.ro”, informează Primăria Râmnicu Vâlcea.

Noul sediu al DEF de la ”Arenele Traian” îi aşteaptă, începând cu data de 2 iunie, pe cetăţeni în condiţii net superioare din punct de vedere al confortului şi accesibilităţii. Intrarea autovehiculelor este prevăzută din bulevardul Tudor Vladimirescu, iar ieşirea lor se poate face fie în strada Mihai Viteazu, fie în bulevardul Nicolae Bălcescu, pe lângă Sala Sporturilor ”Traian”. De asemenea, imobilul beneficiază de o parcare generoasă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica