duminică, aprilie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mititelu a deschis un nou dosar: „FCU pe Oblemenco!”

Patronul grupării de liga a treia vrea să împartă arena din Bănie cu Mihai Rotaru

După ultimele dezbateri de la FRF, echipa lui Mititelu e cu un pas în Liga a doua, șefii fotbalului apreciind, într-o primă fază, că FCU Craiova și Aerostar Bacău, pentru că au multe puncte avans în fruntea clasamentelor, ar trebui să promoveze direct în B. Mititelu plănuiește să joace în liga secundă pe stadionul Ion Oblemenco.

Așa că s-a dus cu petiția în vărf de băț la Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), cerând ca echipa lui Eugen Trică să aibă drepturi egale cu CSU Craiova, având în vedere că stadionul a fost ridicat din bani publici.
Șeful de la CNCD, Csaba Asztalos, a explicat în Prosport stadiul dosarului: „Acum ne aflăm în procesul de citare a părților și vrem să vedem cum își justifică reprezentanții Consiliului Local al Primăriei din Craiova decizia pe care au luat-o. Vrem să ni se argumenteze punct cu punct de ce echipa domnului Mititelu nu poate să joace pe «Oblemenco», deși stadionul este făcut din bani publici. Eu am spus și acum două, trei săptămâni că dacă nu poți argumenta aceste decizii punct cu punct, atunci este un abuz”.
Acesta a adăugat: „Vrem să vedem argumentat de ce echipa domnului Mititelu a avut voie să joace pe Ion Oblemenco doar în acel meci din Cupa României, deși cum v-am spus mai devreme stadionul este făcut din bani publici. Trebuie să vedem de ce la Craiova nu se poate ca două echipe din oraș să joace pe același stadion, iar în Europa sunt echipe care pot să joace pe același stadion. Apoi, după ce vom analiza acest dosar noi vom trimite hotărârea noastră către judecător”.
Situația e generată de o hotărâre a Consiliului Local Craiova în privința impozitelor și taxelor pentru utilizarea arenei din Bănie. În cadrul acesteia se precizează taxă de închiriere a stadionului doar pentru anumite evenimente fotbalistice, și anume: meciuri din cupe europene, din Liga 1, din Cupa României, începând cu faza șaisprezecimilor, precum și jocuri ale naționalelor României. Mititelu a putut intra pe stadion în toamnă, întrucât meciul FCU Craiova – U Cluj s-a jucat în 16-imile de finală ale Cupei României, fază a competiției impusă taxării de către municipalitate.
Problema poate atinge conotații mai ample, având în vedere că în 2019, stadionul din Craiova a mers pe pierdere, dar a refuzat totodată banii lui Mititelu. Într-un răspuns dat de Primăria Craiova la o cerere pe baza legii 544/2001, privind liberul acces la informații publice, rezultă că autoritățile locale au înregistrat pierderi mari în 2019 prin administrarea stadionului Ion Oblemenco. Primăria a avansat următoarele cifre, în dreptul veniturilor: 1.171.618, 25 lei, iar al cheltuielilor: 5.405.898,11. Așadar, primăria a ieșit pe minus cu 4.234.279,89 lei. Mai explicit: de la bugetul local, din banii tuturor craiovenilor, stadionul Oblemenco a înghițit aproape 900.000 euro. Cele 15 meciuri ale lui Mititelu ar mai fi acoperit un pic din pagubă, aducând 120.000 euro craiovenilor.

Policlinica Buna Vestire Craiova
Articolul precedent
Articolul următor

Politica