joi, mai 2, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ministrul Tineretului și Sportului îl contrazice pe Sorin Cârțu: „Nu am putea păstra distanțarea socială”

Reînceperea fotbalului în România este incertă. Federația nu a anunțat nimic, în timp ce conducătorii cluburilor nu mai au răbdare. Totuși, chiar dacă sporturile vor reintra în normalitate, mulți sunt conștienți că meciurile se vor juca fără spectatori.
Sorin Cârțu, președintele CSU Craiova, spunea în urmă cu o săptămână că echipa pe care o conduce este pregătită să asigure toate măsurile de siguranță pe stadion, cum ar fi obligativitatea distanțării sociale și a purtării măștilor și a mănușilor.
„Da, ar trebui să se reia, dar cu niște măsuri mai mari de precauție. Eu susțin venirea la stadion a spectatorilor. Dacă ai stadion de 30.000 de locuri, care e problema să stea 3.000, 4.000 sau 5.000 cu măști, mănuși și fiind distanțați? Să fie și oameni de ordine mai mulți… Nu vin în masă. Până la urmă, populația asta trebuie să se și responsabilizeze. Un procent mare e greu de responsabilizat. Dar pentru ceilalți ce facem? Nu ei sunt cei dominanți pentru populația asta care se poate responsabiliza. Ce facem, le luăm munca tuturor, le luăm afacerile, posibilitatea de a face bani doar pentru că 25% nu înțeleg cum trebuie să se comporte într-un moment d-ăsta? Până la urmă, trebuie și o responsabilizare individuală. Am înțeles modul în care trebuie să ne comportăm. Acum să tot stăm în casă, izolați, niște forțări din astea, nu știu…”, a spus Cârțu, la Digi Sport.
Acum, ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, susține că este puțin probabil ca în următoarele luni să fie permis accesul spectatorilor în stadioanele din România.
Evident că meciurile cu spectatori vor fi reluate mult, mult mai târziu, altfel nu am putea păstra distanțarea socială. Sportivii au nevoie de spectatori, dar trebuie să avem o înțelegere, nu poți controla modul de aranjare a 5.000 de persoane într-un stadion. Probabil că vor trebui să treacă luni bune până la momentul revenii spectatorilor pe stadion”, a declarat Ionuț Stroe, la emisiunea Digi Sport.
CSU Craiova și FCSB par a fi echipele cele mai dezavantajate de lipsa suporterilor. Oltenii au o medie de peste 13.000 de fani pe meci, la o distanță considerabilă față de ocupanta poziției secunde, FCSB, cu 6.000 de suporteri pe meci în medie.

Politica