sâmbătă, mai 18, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Mehedinți. 17 cadre medicale au fost confirmate pozitiv cu COVID-19

De la începutul pandemiei, 17 cadre medicale au fost confirmate pozitiv cu COVID-19 (2 medici de familie, 3 cadre medicale din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Mehedinți, 12 cadre medicale din cadrul Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin).

Potrivit DSP Mehedinți, 222 persoane se află în carantină, iar 273  persoane se află în izolare la domiciliu. 64 de cazuri au fost confirmate cu COVID-19 (din care 10 persoane vindecate, 11 persoane decedate, 43 persoane internate).

La acest moment, la Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin sunt 62 paturi pentru pacienții cu COVID-19 cu patologie respiratorie, din care 42 ocupate și 10 paturi la secția ATI, iar la Spitalul Municipal Orșova  sunt 112 paturi pentru pacienții cu COVID-19, din care 1 este ocupat, scrie psnews.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova

Până la această dată au fost testate  579 persoane (din care 451 probe negative, 64 probe pozitive şi 64 probe în lucru).

spot_img
spot_img

Politica