joi, mai 2, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Marcel Vela a anunțat că se vor da amenzi și după 15 mai

Ministrul de interne Marcel Vela a declarat sâmbătă seară, la Digi24, că și după data de 15 mai vor fi date amenzi pentru nerespectarea restricțiilor care vor mai rămâne în vigoare.

El a mai spus că valoarea totală a contravențiilor aplicate până acum de la începutul epidemiei se ridică la aproximativ 600 de milioane de lei, adică peste 120 de milioane de euro. Potrivit lui Vela, banii vor merge către sistemul medical.

„Evident că da. Restricțiile care vor rămâne în vigoare – decise de căte Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență – vor avea același obiectiv: protejarea sănătății cetățenilor. Așadar, cei care încalcă regulile ce vor fi implementate în acea perioadă probabil că se vor gândi de mai multe ori, pentru că în actele normative emise vor fi prevăzute și măsuri coercitive”.
Întrebat de asemenea despre sancțiunile aplicate până în prezent, ministrul de interne a precizat că sunt două categorii de sancțiuni, cele penale și cele contravenționale.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„La dosare penale, până astăzi avem 1.673 de astfel de dosare, în care sunt cercetate 2.128 de persoane. În total, restul contravențiilor, de la debutul epidemiei până azi au fost 308.859 de persoane sancționate, iar valoarea amenzilor a fost în jur de 600 de milioane de lei. Cam 120 de milioane de euro”, a precizat Marcel Vela.
El a anunțat, de asemenea, că toți acești bani strânși din amenzi vor merge către sistemul medical.

Politica