joi, mai 2, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Klaus Iohannis cere diasporei să nu vină în România de sărbătorile pascale

Președintele Klaus Iohannis a cerut joi românilor din diaspora să nu vină în țară cu ocazia sărbătorilor pascale.

„Un cuvânt doresc să spun și despre românii din afara granițelor, despre românii din diaspora. Se apropie sărbătorile pascale. Trebuie să le spunem cu tristețe, dar și cu sinceritate, să nu vină în acest an acasă de sărbători. În Europa practic nu se mai poate circula. Este foarte, foarte complicat. Iar atunci când totuși vin în țară, conform normelor în vigoare stabilite de experți, ei trebuie să intre direct în izolare sau în carantină, de la caz la caz. Și atunci ce rost ar avea să vină, ca să ajungă în carantină sau în izolare pentru cel puțin două săptămâni?”, a avertizat șeful statului, care le-a cerut autorităților să transmită „pe toate canalele” acest mesaj.

Klaus Iohannis a admis că România se află „într-o situație destul de complicată” și, deși avem astăzi mai puțin de 300 de cazuri confirmate, „vom avea mai multe cazuri”, scrie hotnews.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Acest lucru este clar, ne spun experții că boala se va extinde în continuare”.

În aceste condiții, prioritatea este stoparea răspândirii epidemiei și oamenilor trebuie să li se explice „de ce nu trebuie să facă deplasări inutile, nu trebuie sau chiar trebuie să evite, aproape cu orice preț, contactul direct, contactul fizic cu alte persoane”.

„Spuneți oamenilor, când se întâlnesc, să nu mai dea mâna, să nu se îmbrățișeze. Cel mai bine, să nu se întâlnească decât acolo unde este absolut necesar. Știu că este greu. Suntem un popor cu oameni calzi, oameni apropiați”, a arătate președintele Iohannis.

Pentru cei care merg la serviciu, acolo unde munca nu se poate face de la domiciliu, „trebuie să avem grijă, nu dăm mâna, nu ne îmbrățișăm, stăm la o distanță rezonabilă, un metru, doi metri unii de alții, atunci când vorbim sau când muncim împreună”, a continuat Iohannis.

„Aceste lucruri trebuie mereu și mereu repetate. Trebuie evitate deplasările care pot fi amânate. Sigur, trebuie să mergem la serviciu, trebuie să mergem să cumpăram bunuri de strictă necesitate, trebuie să cumpăram alimente, dar nu trebuie să facem întâlniri care pot fi evitate. Nu trebuie să mergem în locuri care pot fi evitate. Aceste lucruri vă rog să le transmiteți oamenilor din județele dumneavoastră”, a mai arătat șeful statului.

Politica