sâmbătă, mai 4, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Alina Tănăsescu, deputat PSD: „Guvernul PNL își asumă răspunderea pentru un buget al austerității“!

Temerile social-democraţilor, care avertizau, înainte de moţiunea de cenzură din luna octombrie, că un eventual Guvern PNL va însemna un nou episod de austeritate pentru România, par să se adeverească. Proiectul de buget propus pentru anul 2020 aduce bani mai puţini pentru majoritatea ministerelor, în frunte cu cel al Educaţiei şi Sănătăţii, două domenii vitale pentru orice naţiune.

„Este deja o certitudine că Guvernul PNL condus de Ludovic Orban își va asuma răspunderea pentru Legea Bugetului de Stat pentru 2020, o premieră deloc fericită pentru România post-decembristă. Folosindu-se de niște pretexte cât se poate de copilărești, liberalii se pregătesc să treacă prin asumarea răspunderii un buget care confirmă tot ceea ce noi, cei de la PSD, am avertizat că se va întâmpla: tăieri și austeritate pentru cei mai mulți dintre românii de rând“, a declarat Alina Tănăsescu.

Aceasta spune că, din felul în care au construit bugetul pentru anul viitor, PNL consideră că „România normală“ este una cu cetățeni fără acces la sănătate și educație. „Proiectul prezentat de Guvernul Orban arată cât se poate de clar că vor primi mai puțini bani ministerele Educației, Sănătății, Agriculturii și Dezvoltării Regionale. Sunt domenii vitale pentru români și pentru România care, la adăpostul minciunilor despre «greaua moștenire», sunt acum lovite din plin de tăierile dictate de liberali și de «măcelarul» de la Finanțe, Florin Cîțu. Este aproape de neînțeles cum, cu nonșalanță, PNL vine acum și ne propune un buget mai mic pentru Educație față de bugetele din anii când PSD a fost la guvernare. Asta în contextul în care ne amintim cu toții cât de mult au trâmbițat, atât cei de la PNL, cât și președintele Klaus Iohannis, despre proiectul lor intitulat «România educată».

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ba mai mult, liberalii au luat la țintă și salariile profesorilor, pe care le consideră a fi «prea mari». O lovitură mârșavă pentru o categorie profesională extrem de importantă pentru viitorul acestei națiuni. Dar ce să faci, asta este «România educată».

Surprinzător, dar sănătatea românilor îi deranjează foarte răi pe liberali. Au pregătit pentru Ministrerul Sănătății o reducere cu aproape 25% a bugetului față de bugetul din 2019! Prin această măsură vor fi afectați, direct, milioane de români a căror sănătate și chiar viață depinde de finanțarea corespunzătoare a spitalelor și clinicilor din mediul rural și cel urban. Probabil că, pentru PNL, «România normală» este una cu cetățeni fără acces la sănătate și educație!“, afirmă deputatul social-democrat.

Multe tăieri şi zero investiţii

Totodată, Alina Tănăsescu trage un semnal de alramă cu faptul că, deşi ministerele primesc mai puţini bani decât în acest an, diferenţele nu se regăsesc în investiţii. „În mod paradoxal, deși Guvernul PNL taie bani de la cele mai multe ministere, fondurile nu se regăsesc nici măcar în investiții! Până acum câteva luni țipau că PSD-ul a blocat investițiile în România. Acum nu vedem creșteri nici la Ministerul Dezvoltării Regionale, nici la Agricultură, două ministere care vor primi, la rândul lor, bani mai puțini comparativ cu anul 2019!?

Sumele nu se regăsesc nici măcar în bugetul Ministerului Transporturilor, care, sperăm, va duce la bun sfârșit proiectele începute de guvernarea PSD, pentru că România are mare nevoie de o infrastructură adecvată. Și-atunci, în condițiile în care avem creștere economică, unde sunt direcționate sumele luate de la școli, spitale, rețele de irigații ori alimentările cu apă și canal din comune, orașe, municipii?“, întreabă parlamentarul doljean.

Politica