duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ana Birchall, atacată de Radu Mazăre

Ana Birchall a scris miercuri, pe Facebook, că este atacată de Radu Mazăre pentru că l-a adus în timp record în România, scrie hotnews.ro

Fostul ministru al Justiției îl ironizează pe Mazăre, despre care spune că ”a fost cel mai cinstit edil pe care l-a avut vreodată România”, adăugând că ”poate era mai bine să-l mai fi lăsat la plajă, să-și exercite talentele de salvamar”.

”Ziua și atacul la Ana Birchall! Și ghiciți cine mă atacă de data asta! Nimeni altul decât Radu Mazăre, cel mai cinstit edil pe care l-a avut vreodată România!

Policlinica Buna Vestire Craiova

Aflu că se continuă atacul și campaniile de defăimare și denigrare la adresa mea, fiind acuzată mai nou că „printr-un exces de zel l-am adus, într-un timp record pe Radu Mazare, un nume sonor, să execute pedeapsa în România”!

Cu alte cuvinte, faptul că mi-am îndeplinit cu responsabilitate și profesionalism obligațiile de ministru al justiției și l-am adus în țară, într-un timp scurt, este adevărat ( de vineri dupa amiaza pana luni dimineata), pe fugarul Radu Mazăre să-și execute pedeapsa este de condamnat și trebuie sa o punem la zid pe Birchall.

Așa e, poate era mai bine să-l mai fi lăsat la plajă, să-și exercite talentele de salvamar.

P.S. Pe lângă decredibilizarea mea, acest nou atac are și o altă miză, una importantă pentru dl Mazăre… Dar vom vorbi despre asta într-o postare următoare”, a scris Ana Birchall  pe Facebook.

Pe 20 mai, Radu Mazăre a fost extrădat din Madagascar şi adus în ţară. Fostul edil are multiple condamnări în România. Pedeapsa definitivă care a atras cu sine şi mandatul internaţional de căutare este cea pronunţată în 8 februarie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, când Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

Politica