vineri, mai 3, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Amical în anonimat pe Aripile!

400 de oameni au asistat la testul internațional cu Subotica, câștigat de trupa lui Pițurcă.

 

CSU Craiova a învins cu 2-1 formația din prima ligă sârbă Spartak Subotica, într-un joc amical disputat pe baza Aripile. Roman a deschis scorul cu o lovitură de cap, sârbii au egalat până la pauză, iar Fortes a adus victoria de la punctul cu var. Pițurcă a mizat pe următoarea formulă: L. Popescu (46 Pigliacelli) – Mățel (46 Olteanu), Kelić, Acka (77 Mitran), Tiago Ferreira – Ivanov (65 Nițu), Qaka (46 Mateiu), Ioniță (46 Bărbuț) – Zakarić, Roman (46 Fortes), Baiaram (65 Ivan).

 

După meci, Victor Pițurcă a spus: „Un meci de antrenament, un bun antrenament pentru noi. Echipa din Serbia joacă precum vikingii din Nord. Mi-a fost teamă să nu se accidenteze vreun jucător, dar a fost totul bine. Am băgat anumiți jucători pe anumite posturi”. Antrenorul CSU consideră că poate acoperi absențele de marcă din meciul cu Hermannstadt: „Faptul că nu-i avem pe Andrei Ivan și Mihăilă pentru meciul cu Hermannstadt nu e un mare inconvenient, avem un lot numeros, cei care intră sper să o facă bine”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

Declarațiile jucătorilor după meci:

Carlos Fortes: A fost un joc de pregătire fizic și tactic. Duminică vine un meci important, acasă, cu suporterii noștri alături. Am întâlnit o echipă bună, agresivă, sârbii au jucat bine. Ne dau încredere aceste victorii, când câștigi totul e bine, te pregătești mai fericit. Avem o săptămână bună de pregătire pentru meciul care vine duminică.

Mihai Roman: A fost un meci de verificare, golul îmi dă moral și încredere pentru meciurile care vor veni. Sârbii au jucat destul de tare, au băgat materiale, dar ne bucurăm că a ieșit toată lumea în regulă, suntem pregătiți pentru săptămâna care urmează. Ne dorim foarte mult să câștigăm, mai ales că s-a schimbat și gazonul. Sper ca echipa să arate foarte bine pe acest nou gazon. Sperăm să facem un joc cât mai consistent și să luăm cele trei puncte.

Cristi Bărbuț: Un joc reușit, sperăm să vină victoriile acum în campionat. Sârbii au fost arțăgoși, dar ne-am făcut antrenamentul. E bine că nu a ieșit nimeni accidentat. Ne e dor de atmosfera pe care o fac suporterii, aștept cu nerăbdare meciul de acasă.

 

Politica