miercuri, mai 1, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Gorj. Cozi imense la depunerea sacilor cu voturi

Dacă procesul electoral a decurs, duminică, aproape impecabil atât la nivel de țară, cât și în județ, problema cozilor care se formează la miezul nopții de cei care vin să aducă pentru centralizare sacii cu buletinele de vot rămâne încă una nerezolvată. În fiecare municipiu reședință de județ se formează astfel de cozi, iar Târgu-Jiul nu a fost lipsit de aglomerația unei nopți zbuciumate. Președinții secțiilor de votare, informaticienii și reprezentantul MAI care i-a însoțit au trebuit să vină de la fiecare secție din județ la Sala Sporturilor, acolo unde jandarmii au trebuit să îi țină pe oameni la coadă pentru a fi cât de cât ordine. Juriști, polițiști, dar și jandarmi au trebuit să aștepte la intrarea principală pentru a primi un bon de ordine cu care apoi mergeau în interiorul Sălii Sporturilor pentru a aștepta să le vină rândul ca să plece la Prefectură, potrivit gorjeanul.ro

„Eu am intrat, iar informaticianul care e cu mine de la secție nu a mai reușit. S-a pierdut pe aici prin mulțime, iar jandarmii nu îl lasă. Fără el eu nu pot să fac nimic, chiar dacă am bon de ordine și aș putea pleca la Prefectură”, a spus președinta unei secții de votare, înghesuiala de la intrare fiind supărătoare pentru toată lumea.

„E o bătaie de joc generalizată. Vii după o zi de stres în secție și stai aici și aștepți până dimineață. Astă primăvară a fost la fel, am venit aici la 11 noaptea și am plecat dimineața la 7.00. De 30 de ani particip la organizarea alegerilor și văd că la capitolul acesta nu se schimbă nimic. Măcar bine că au băgat tabletele că ne mai ajută în munca de peste zi”, a comentat un alt reprezentant al unei secții de votare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La Sala Sporturilor s-au strâns în cursul nopții circa 1000 de persoane care, dacă ar fi trebuit să meargă direct la Prefectură ar fi creat un haos și mai mare, spațiile pe care le-ar fi avut la dispoziție fiind mult mai mici.

„Dacă ținem cont că trebuie să fie prezente câte 3 persoane de la fiecare secție de votare și avem peste 300 de secții în județ, asta înseamnă că 1000 de persoane ar fi trebuit să fie prezente pe holurile Prefecturii după finalizarea procesului electoral. Este evident că nu ar fi avut loc și de aceea am ajuns la concluzia că e mai în regulă pentru ei să aștepte aici, la Sala Sporturilor, mai ales că procesul de centralizare a voturilor poate dura toată noaptea”, a precizat Corina Belteu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj.

Predarea sacilor cu buletine s-a întins pe tot parcursul nopții, luni dimineața șefii secțiilor de votare ajungând acasă pentru a prinde un pui de somn și a-și încărca bateriile pentru turul doi, de peste două săptămâni. Atunci toată lumea e convinsă că lucrurile vor fi mai simple, dat fiind faptul că pe buletinele de vot sunt doar doi candidați, iar centralizarea datelor se va face mai ușor.

Politica