miercuri, mai 22, 2024
spot_img

Ultima ora

spot_img

Sport

spot_img

Procurorul Popescu rămâne pe tuşă

Magistraţii instanţei supreme au respins cererea procurorului Ovidiu Cristian Popescu, cel care s-a ocupat de cazul Alexandrei Măceşanu, de anulare a suspendării din funcţie dispuse de CSM până la finalizarea cercetării disciplinare a Inspecţiei Judiciare. Decizia instanţei este definitivă.
„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Popescu Cristian Ovidiu împotriva Hotărârii nr.7P din 1 august 2019, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori în materie disciplinară în dosarul nr.13/P/2019. Definitivă”, se arată în decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).
Procurorul Cristian Popescu, cel care s-a ocupat de dosarul dispariţiei Alexandrei Măceşanu, a cerut luni, prin avocat, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să-i anuleze suspendarea din funcţie dispusă de Consiliul Superior al Magistraturii pe 1 august, suspendare dispusă până la încheierea cercetării disciplinare făcută de Inspecţia Judiciară.
Solicitarea s-a făcut deoarece, scrie Mediafax, decizia de a nu pătrunde în casa lui Dincă a fost luată de comun acord cu poliţiştii pentru a evita riscul ca probele să devină nule.
„Se spune că nu s-a intervenit în locuinţă, deşi era o stare de necesitate în acest sens. Se face o confuzie aici legat de atribuţiile poliţiei şi ale procurorilor vizavi de salvarea vieţii unei persoane. Pentru a salva, poliţia are obligaţia să intervină, pentru că aceste norme cad exclusiv în sarcina lor. Este diferenţă evidentă între două acţiuni – salvarea vieţii şi actele de urmărire penale. Ambele cad în sarcina lucrătorilor de poliţie. (…) Lucrătorii de poliţie s-au organizat prin prisma organizării şefilor, din dispoziţia conducerii IPJ Caracal. Nu a intervenit procurorul. Dânsul nici nu a fost la faţa locului, nu avea cum să se opună acţiunii organelor de poliţie, ba din contră. Când i s-a repartizat dosarul a dat dovadă de activitate intensă susţinută”, a spus avocatul lui Cristian Popescu.
Potrivit apărătorului, s-a creat o confuzie între atribuţiile polițiştilor şi cele ale procurorilor.
„Poliţiştii erau obligaţi să intervină şi nu era nevoie de acordul dânsului. Apoi se menţionează că a stat în pasivitate şi după obţinerea mandatului, a generat o percepţie a opiniei publice cu privire la fragilitatea actului de justiţie.(…) Au mai fost articole în presă că fata se auzea ţipând şi poliţişti nu au intervenit pentru că procurorul nu a permis. Sunt chestiuni care nu au legătură cu realitatea. Se poate deschide o cutie a Pandorei”, a mai spus acesta, conform sursei citate.
La rândul său, procurorul a spus că probele din casa lui Gheorghe Dincă ar fi putut fi declarate nule: „Inspecţia Judiciară face afirmaţia că nu s-a solicitat judecătorului intrarea înainte de ora 6. Nu există. (…) Organele de urmărire penală şi procurorul au făcut o apreciere în baza organelor trimise la faţa locului. Fata a sunat la 112 cu 15 ore în urmă, era într-o stare de pericol. (…) Noi am avut mandatele la 3.04 şi aprecierea flagrantei s-a făcut la acel moment. Atunci nu era o activitate, nu era lumină nici în curte, nici în casă. Nu se auzea nimic, nu se identificase acel autoturism. Când s-au întors de la faţa locului au spus că nu era nimeni. Şi s-a stabilit ca percheziţia să se stabilească în mod legal la 6, de comun acord. (…) Riscul era ca, intrând fără să respect regulile percheziţiei, acele probe să nu poată fi folosite în procedura penală pentru că erau ridicate intrând înainte de ora 6 şi consecinţele se pot vedea acum. Probele de atunci sunt cele ridicate de noi”.

spot_img
spot_img
spot_img

Politica