duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Dăncilă caută sprijin la minorităţile naţionale

Premierul Viorica Dăncilă se va întâlni cu grupurile parlamentare al minorităţilor naţionale atât la Camera Deputaţilor cât şi la Senat. De altfel, premierul a anunţat că va merge în Parlament cu remanierea guvernamentală, dar acest lucru nu se va întâmpla în perioada imediat următoare.

ALDE a decis să se retragă de la guvernare iar şansele unei moţuni de cenzură în acest moment ar fi foarte mari. Viorica Dăncilă a transmis foştilor colegi din ALDE, nemulţumiţi de decizia conducerii partidului, să vină alături de PSD, scrie Mediafax.

Tot luni, premierul va avea o discuţie telefonmică cu şeful statului, Klaus Iohannis. Viorica Dăncilă a spus că îl va suna pe preşedinte pentru a se lămuri cu privire la intenţiile acestuia în legătură cu interimarii propuşi pe posturile deţinute anterior de ALDE. Propunerile pentru posturile de interimari sunt Nicolae Bădălău la Energie, Ioan Deneş la Mediu şi Ştefan Radu Oprea la Relaţia cu Parlamentul.

Policlinica Buna Vestire Craiova
Premierul a ameninţat că în cazul în care preşdintele va amâna situaţia, se va adresa CCR.

Politica