luni, mai 6, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cererea DNA în cazul lui Tăriceanu intră la vot în Senat

Biroul permanent al Senatului a decis să transmită la votul plenului de luni raportul Comisiei juridice asupra cererii DNA de începere a urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu, a declarat senatorul PNL Alina Gorghiu.

În Biroul permanent nu a fost niciun vot împotrivă la cererea formulată de procurorii DNA în cazul preşedintelui Senatului, scrie Mediafax.

Comisia Juridică a Senatului a decis miercurea trecută să recomande senatorilor ridicarea imunităţii lui Călin Popescu Tăriceanu, acuzat de DNA că a primit mită, indirect, 800.000 de dolari.

Policlinica Buna Vestire Craiova

DNA a solicitat Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu. Procurorii au anunţat că preşedintele Senatului este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la reprezentanţii unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiţionale la un contract comercial, banii fiind folosiţi pentru campania electorală.

Senatul se va reuni, luni, începând cu ora 16.00, votul final pentru iniţiativele înscrise pe ordinea de zi urmând să fie dat de la ora 17.00.

Politica