miercuri, mai 8, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Gheorghe Stan, propunerea PSD pentru funcţia de judecător la CCR

PSD îl susţine pe Gheorghe Stan, actualul şef al Secţiei de anchetare a magistraţilor, pentru funcţia de judecător la CCR. Cel mai probabil, acesta va fi candidatul PSD la Camera Deputaţilor, după ce Senatul a anunţat programul oficial de audieri pentru CCR, în care Gheorghe Iancu, fost Avocat al Poporului, apare cu o candidatură de independent, nu susţinut de un partid, susțin surse politice pentru Mediafax.

Iniţial, despre Gheorghe Iancu a apărut informaţia că va fi propunerea PSD pentru CCR din partea Camerei Deputaţilor.

Până la data de 6.05.2019, ora 18.00, au fost depuse, la Comisia Juridică, de Disciplină, Imunităţi şi Validări a Senatului, următoarele candidaturi de judecător la Curtea Constituţională a României, din partea grupurilor parlamentare :
Grupul parlamentar PSD – domnul Cristian Deliorga;
Grupul parlamentar PNL – domnul Cătălin Daniel Fenechiu;
Grupul parlamentar USR – domnul Ovidiu Mircea Ursuţa Daraban”, se arată într-un anunţ al Senatului.
De asemenea,a fost depusă şi o candidatură fără susţinerea vreunui grup parlamentar, în persoana domnului Gheorghe Iancu. Candidaţii vor fi audiaţi în cadrul Comisiei Juridice, de Disciplină, Imunităţi şi Validări, marţi, începând cu ora 10.00.La finalul audierilor, Comisia Juridică, de Disciplină, Imunităţi şi Validări va înainta Biroului Permanent al Senatului un raport cu privire la toţi candidaţii

Mandatul Simonei-Maya Teodoroiu, care a fost propusă de Senat, se va încheia în data de 15 iunie 2019. Aceasta a fost propusă de PSD şi aleasă în februarie 2015 de plenul Senatului în calitatea de judecător al CCR în locul lui Toni Greblă, care a demisionat din această funcţie.

Şi mandatul magistratului Ştefan Minea la CCR expiră pe data de 15 iunie. Acesta a fost numit judecător CCR pe 15 iunie 2010.

Un al treilea magistrat CCR al cărui mandat se încheie este cel propus de preşedinte. Şeful statului a anunţat deja că în locul lui Petre Lăzăroiu va fi Simina Tănăsescu, fost consilier prezidenţial.

Politica