joi, mai 2, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Oltenii declanșează bătălia pentru locul 2!

Bătălia pentru podium a fost urmată de bătălia pentru titlu. Cum titlul e aproape acontat, CSU Craiova trage acum la poziția secundă în clasament.

CSU Craiova a alergat după doi iepuri în această primăvară: campionatul și cupa. Ca în proverb, n-a prins niciunul. Dar încearcă în weekend să-l prindă pe cel de-al treilea: anume locul 2 în clasament. Bancu și colegii săi au ocazia perfectă să sară peste FCSB în ierarhia play-off-ului. Este suficientă o victorie la limită, cu 1-0 sau 2-1, întrucât în tur, pe Arena Națională, juveții au fost învinși cu 3-2 de fecesebiști.
Misiunea este destul de complicată, ținând cont de problemele ofensive cu care se confruntă antrenorul Corneliu Papură. Cu Koljic accidentat, staff-ul oltenilor va forța în continuare cu Carlos Fortes, fără gol în alb-albastru, chiar dacă a bătut și penalty, ori cu Andrei Cristea, și el șters de la sosirea în Bănie, în această iarnă.
Partida care ar trebui să umple stadionul Oblemenco este programată duminică, de la ora 21:00.

Liga 1 – play-off – etapa 8
Viitorul – Sepsi (sâmbătă, ora 21:00)
CSU Craiova – FCSB (duminică, ora 21:00)
Astra – CFR Cluj (luni, ora 21:00)

Policlinica Buna Vestire Craiova

Clasament
1. CFR Cluj 7 5 2 0 9-2 44
2. FCSB 7 4 2 1 10-5 39
3. CSU Craiova 7 4 1 2 7-5 36
4. FC Viitorul 7 3 2 2 10-8 30
5. Astra Giurgiu 7 1 0 6 2-10 24
6. Sepsi 7 0 1 6 1-9 20

Politica