miercuri, mai 1, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

România şi-a depus candidatura pentru organizarea Campionatului Mondial de handbal pe plajă din 2022

România şi-a depus dosarul de candidatură pentru găzduirea Campionatului Mondial de handbal pe plajă din 2022, eveniment care ar putea fi organizat pe litoralul Mării Negre, scrie Agerpres.

Antrenorul federal de handbal pe plajă, Nicoleta Ivan, a declarat că organizarea în ţară a CM ar fi un avantaj pentru naţionala României în vederea obţinerii calificării la Jocurile Olimpice din 2024, acolo unde acest sport va fi prezent în premieră.

„Vă dezvălui cu mândrie că ne-am depus candidatura pentru Campionatul Mondial din 2022 şi aşteptăm decizia IHF. Ar fi un eveniment major la Marea Neagră care ar atrage privirile către această ramură. Strategia pe termen lung a federaţiei este să ne calificăm la Jocurile Olimpice din 2024, iar participarea în calitate de ţară gazdă la un Mondial ne-ar oferi o şansă în plus de calificare”, a spus fosta campioană a Italiei cu Salerno.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De altfel, România va evolua anul acesta în premieră la Campionatele Europene de seniori, feminin şi masculin.

Participantă cu naţionala feminină a României la Campionatul European de junioare în 2018, Bianca Bostan (Neptun Constanţa) speră să aibă ocazia să concureze acasă la CM din 2022.

„Practic handbalul pe plajă pentru că este ceva ieşit din comun, plin de surprize, şi îmi place să încerc ceva nou de fiecare dată. Trecerea la senioare e grea, e un alt colectiv de la an la an, dar totul e wow. Cred că este foarte important că avem echipă naţională de senioare. Dacă vom organiza Campionatul Mondial ar fi o şansă unică pentru familie şi prieteni să vadă că există şi un handbal distractiv”, a afirmat Bianca Bostan.

Politica