vineri, mai 17, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Academia de Poliţie: Șeful DGA, Cătălin Ioniţă, nu a plagiat în teza de doctorat

Comisia de analiză a doctoratelor din Academia de Poliţie a stabilit că teza de doctorat a directorului Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), Cătălin Ioniţă, nu este plagiată, acesta menţinându-şi titlul de doctor, scrie Mediafax.

Directorul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), Cătălin Ioniţă, a declarat, miercuri că reprezentanţii Comisiei de analiză a doctoratelor din Academia de Poliţie au stabilit că teza sa de doctorat nu este plagiată, el menţinându-şi titlul de doctor.

La finalul anului 2018, Academia de Poliţie, unde şi-a susţinut fostul şef al Poliţiei Române, actualmente şef DGA Cătălin Ioniţă, lucrarea de doctorat, a demarat verificări după acuzaţiile că acesta şi-ar fi plagiat teza de doctorat. Şeful DGA a precizat, la acea vreme că teza a răspuns exigenţelor academice.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Lucrarea de doctorat a lui Cătălin Ioniţă se numeşte “Criminogeneza infracţiunilor cibernetice”, are 196 de pagini şi „se dovedeşte a fi plagiată integral, de la primul până la ultimul rând”, a scris Press One.

Cătălin Ioniţă a fost numit la conducerea IGPR pe 17 ianuarie 2018 pentru o perioadă de 6 luni, în urma scandalului dintre Carmen Dan şi Mihai Tudose. Iniţial, Carmen Dan i-a cerut lui Mihai Tudose schimbarea din funcţie a şefului de atunci al Poliţiei Române, Bogdan Despescu, în contextul scandalului poliţistului pedofil. Mihai Tudose a acuzat-o însă pe Carmen Dan că l-a minţit când i-a spus că Ioniţă a acceptat să fie noul şef al IGPR şi i-a cerut atunci demisia. Carmen Dan nu a demisionat însă, ba chiar a anunţat, după o zi, că are acceptul lui Ioniţă pentru funcţie. Ulterior, PSD i-a retras sprijinul lui Mihai Tudose din fruntea Guvernului.

Politica