marți, mai 7, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Acoperişul catedralei Notre Dame nu va putea fi reconstruit după modelul original

Catedrala Notre Dame din Paris, care a fost cuprinsă de flăcări la începutul săptămânii, ar urma să fie reconstruită în cinci ani, potrivit declarațiilor făcute de președintele Franței, Emmanuel Macron, însă arhitecții sunt de părere că edificiul nu va putea fi adus niciodată la starea inițială, scrie Adevărul.

Ştirea potrivit căreia Franţa nu mai dispune de materie primă similară cu cea folosită la şarpanta originală a Catedralei Notre-Dame de Paris a făcut înconjurul lumii. Focul ce a pornit luni, 15 aprilie, în podul catedralei, a distrus mare parte din acoperiş.

Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele grupului de conservare al Fundaţiei Heritage, Bertrand de Feydeau, care a spus celor de la Info France că, cel mai probabil, Catedrala Notre-Dame nu va mai arăta niciodată cum a fost, după reconstrucţie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit acestuia, acoperişul catedralei ar putea fi reconstruit cu ajutorul unor grinzi mai mici sau cu un cadru metalic, două opţiuni „nepopulare printre purişti” – persoane preocupate în mod excesiv să respecte întocmai tiparul original.

Bertrand de Feydeau a mai spus că cel mai probabil se va apela la noile tehnologii pentru a a reface acoperişul sub forma consacrată.

1.300 de copaci au fost tăiaţi pentru acoperiş, între anii 1160 şi 1170, din care mulţi aveau între 300 şi 400 de ani la acea vreme, având în vedere dimensiunile extraordinare ale grinzilor. Acelaşi vicepreşedinte, de Feydeau, a declarat pentru CNN că nu este sigur că în Europa s-ar mai găsi la această oră suficienţi copaci care să corespundă cu ceea ce ar fi nevoie pentru reconstrucţia acoperişului după tiparul original.

Compania de asigurări Groupama s-a oferit să plătească cei 1300 de arbori pentru a reconstrui şarpanta, precizând că ar trebui să fie stejari din pădurile Normandiei, ca să se respecte construcţia iniţială.

Şi directorul Centrului pentru Patrimoniu Mondial al UNESCO, Mechtild Rössle a declarat celor de la Business Insider că planul reconstrucţiei trebuie să respecte modelul original, făcut ca la carte, dar folosind tehnicile moderne însă o grămadă de meşteri tradiţionali. Au existat şi experţi care sunt de părere că nu ar mai trebui folosit lemnul, dat fiind ultimul incident, precum profesorul de Istoria artei şi arhitectură gotică din cadrul Universităţii din California de Sud, Carlyn Malone.

Până la această oră, s-au strâns din donaţiile pentru reconstrucţie peste 1 miliard de euro. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron a anunţat că, în cinci ani, Catedrala Notre – Dame de Paris va fi refăcută.

Politica