joi, mai 2, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Focul devastator de la Catedrala Notre Dame a fost stins complet

Puternicul incendiu care a mistuit acoperișul și turla Catedralei Notre Dame din Paris a fost stins în cursul dimineții de marți, după ore de luptă cu focul. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un simplu accident, însă ancheta continuă. Este tot ce autoritățile franceze pot spune la ore bune de la momentul dramatic în care vestea incendiului a făcut înconjurul lumii, oamenii urmărind live cum flăcările distrugeau monumentul istoric, unul dintre simbolurile culturii europene.

Între timp, mai mulți lideri și-au exprimat solidaritatea față de Franța, iar președintele Emmanuel Macron a promis că monumentul va fi reconstruit. Deja două dintre cele mai bogate familii din Franța au anunțat că donează nu mai puțin de 300 de milioane de euro pentru refacerea clădirii, scrie HotNews.

Echipele de urgenţă au salvat şi valoroase lucrări de artă şi obiecte religioase, inclusiv ceea ce se spune a fi „coroana de spini” purtată de Iisus înainte de crucificare, care era păstrată înăuntrul catedralei construite în secolele 12 şi 13.

Policlinica Buna Vestire Craiova

O mantie, pe care Ludovic al IX al Franţei ar fi purtat-o când a adus coroana de spini la Paris, a fost, de asemena, salvată.

Au putut fi salvate şi depozitate într-un loc sigur”, a spus primarul Parisului, Anne Hidalgo. „Aceasta este o tragedie pentru întreaga lume. Notre-Dame reprezintă întreaga istorie a Parisului”.


Catedrala Notre-Dame din Paris a fost devastată luni seară de un incendiu violent care a făcut ca acoperișul, dar și ”săgeata” celui mai vizitat monument istoric din Europa să se prăbușească, provocând emoții imense în Franța și în lume. Pompierii au reușit să salveze în întregime structura edificiului. De asemenea, turnul nordic a rezistat, doar unul dintre vitralii, care era în renovare, a picat. Cele 16 statui au fost date jos acum 4 zile pentru renovare, iar din incendiu au fost recuperate atât Coroana de Spini a Mântuitorului, cât și Tunica Sf. Ludovic și mai multe obiectele importante.

Interiorul catedralei arată ca după bombardament, spune, însă, vicarul general al arhidiocezei pariziene, Philippe Marsset.

Președintele Emmanuel Macron a anunțat că ”vom reconstrui Notre-Dame”, care s-a arătat întristat de incendiul de aseară.


”Notre-Dame este istoria noastră, literatura noastră, parte a spiritului nostru, locul marilor noastre evenimente, al epidemiilor, al războaielor, al eliberărilor noastre, epicentrul vieților noastre… De aceea, spun astăzi solemn: o vom reconstrui împreună”, a spus Macron. 

Acesta a anunțat organizarea unei strângeri de fonduri pentru restaurarea Catedralei Notre-Dame din Paris.

Familiile Arnault și Pinault, două dintre cele mai bogate familii din Franța, au anunțat deja că vor dona 200, respectiv 100 de milioane de euro pentru reconstrucția Catedralei Notre Dame din Paris, care a fost mistuită de incendiul izbucnit luni.

Politica