miercuri, mai 8, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Criminal reţinut la cinci luni de la comiterea faptei

Tânărul în vârstă de 33 de ani, din comuna Valea Mare, care în urmă cu cinci luni şi-a bătut cu bestialitate mătuşa şi unchiul, acesta din urmă decedând la câteva zile, a fost reţinut, marţi după-amiază, de procurorii olteni, urmând să fie prezentat Tribunalului Olt cu propunerea arestării preventive pentru 30 de zile.

La cinci luni după comiterea faptei, bărbatul de 33 de a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de omor calificat, tentaivă de omor calificat şi tâlhărie.

Precizăm că persoana reţinută a fost inclusă, încă de la început, în cercul de suspecţi şi este nepotul, pe linie maternă, a uneia dintre persoanele vătămate”, spun procurorii într-un comunicat de presă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Oamenii legii au stabilit că în seara de 2 noiembrie 2018, bărbatul a pătruns în locuinţa victimelor şi i-a lovit cu bestialitate cerându-le bani.

Inculpatul G.I.G., din comuna Valea Mare, judeţul Olt, a pătruns fără drept, în locuinţa persoanelor vătămate D.I şi V.P.I., din comuna Brebeni, sat Brebeni, judeţul Olt, unde a exercitat acţiuni de agresiune fizică asupra acestora, lovindu-le în zona capului şi a corpului, ocazie cu care i-a sustras primei persoane vătămate un portmoneu, pe care îl avea într-un buzunar al hainei şi în care se aflau aproximativ 600 de lei”, se mai arată în comunicatul de presă.

Femeia este cea care a reuşit să se târască până la poartă şi să ceară ajutorul vecinilor. Din păcate, la aproximativ o săptămână, bătrânul a murit la Spitalul Craiova.

Actele de agresiunei exercitate de către autor s-au soldat cu decesul uneia dintre persoanele vătămate, precum şi cu cauzarea de leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale, în cazul celei de-a doua victime”, mai spun procurorii.

Politica