duminică, aprilie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Deputaţii dezbat, luni, moţiune simplă a Opoziţiei la adresa lui Răzvan Cuc

Camera Deputaţilor discută, luni, de la ora 16.00, moţiunea simplă prin care PNL şi PMP cer demisia lui Răzvan Cuc. Opoziţia îi reproşează ministrului Transporturilor lipsa autostrăzilor. Votul asupra moţiunii va fi dat în plenul de miercuri, scrie Mediafax.

Moţiunea simplă este intiltulată „Mandatul ministrului Cuc cu numărul trei, este unul de nota 3”.

PNL şi PMP îi reproşează ministrului Transporturilor că „se laudă cu doar 58 de km de autostradă”, deşi în programul de guvernare, PSD şi-a asumat construirea a 350 de km de autostradă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Nu în ultimul rând, parlamentarii din opoziţie susţin că Răzvan Cuc este cel mai slab ministru din istoria României.

„Răzvan Cuc, acasă! De ce trebuie să plece Răzvan Cuc acasă? Pentru că este cel mai slab ministru al celui mai slab Guvern din istoria României. Faptul că aceasta a fost instalat pentru a treia oară pe fotoliul de ministru al Transporturilor arată clar că liderilor PSD nu le pasă de România. Un simplu calcul demonstrează că de când PSD, în epoca Dragnea, a intrat la guvernare, acest om a fost cel care a deţinut această funcţie pentru 11 luni. În concluzie, dezastrul de la Transporturi, marcat de eşecul construirii autostrăzilor, i se datorează în mare măsură dumnealui. Răzvan Cuc va intra în istorie ca ministrul care a inaugurat cei mai puţini km de autostradă şi ca omul care a tratat cu aroganţă o ţară întreagă! Într-o manieră complet neprofesionistă, Ministrul Răzvan Cuc dă asaltul asupra pieţei de transport public de persoane!”, mai susţin aleşii PNL şi PMP.

Răzvan Cuc a fost numit în funcţia de ministru al Transporturilor în urmă cu o lună. Acesta a depus jurământul de învestitură la Cotroceni pe 22 februarie.

Politica