vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Eliza Peța-Ștefănescu, deputat PSD de Dolj: „Datorită PNDL, viața oamenilor de pe Valea Dunării s-a schimbat”

Programul Național de Dezvoltare Locală I a adus, în județul Dolj, circa o sută de investiții, dintre care multe au fost deja finalizate. Ele au schimbat comunitățile în care au fost realizate, iar pe Valea Dunării, comunele au cunoscut o dezvoltare semnificativă în ultimii ani, după cum a explicat deputatul PSD de Dolj, Eliza Peța-Ștefănescu. Schimbările nu se opresc aici, având în vedere continuarea cu Programul Național de Dezvoltare Locală II, care înseamnă nu mai puțin de 140 de investiții în județul Dolj.

PNDL I a însemnat, la nivelul județului Dolj, 97 de investiții, conform datelor prezente pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Asta nu a constat doar într-o dezvoltare a comunităților, ci și într-o încredere mai mare a locuitorilor în administrația publică, atunci când au văzut că lucrurile chiar sunt realizate la ei în localitate.

„PNDL I a fost o gură de aer pentru autoritățile publice locale, în ultimii ani realizându-se investiții pe care UAT-urile nu ar fi putut să le ducă singure la bun sfârșit, doar din banii de la bugetul local, sau pe care nu ar fi putut să le realizeze pe fonduri europene, unele nefiind eligibile. Ca parlamentar de Dolj, mă preocupă soarta întregului județ, însă aș vrea să mă refer, de această dată, la investiții importante realizate pe Valea Dunării în cadrul PNDL I. Zona este extrem de frumoasă, cu un potențial imens pentru dezvoltare, și iată că a venit momentul ca ea să renască prin investițiile făcute. Lucrări importante au fost desfășurate în mai multe localități, de la apă și canalizare, la modernizări de drumuri, dar mai ales reabilitări ale unităților de învățământ. Spre exemplu, în comuna Ostroveni, două grădinițe au fost reabilitate, iar copiii au acum o infrastructură modernă unde să poată învăța. Chiar dacă provin din mediul rural, asta nu înseamnă că nu trebuie să aibă condițiile necesare studiului. Dincolo de faptul că aceste investiții schimbă cu totul aspectul localităților, ele vin mai ales în sprijnul cetățenilor, arătându-le că se poate ca și ei să trăiască în condiții mai bune. Nu mai vorbim despre potențialii investitori care, acum, vor veni în localități moderne, creând și locuri noi de muncă”, a explicat deputatul PSD de Dolj, Eliza Peța-Ștefănescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Câteva dintre investițiile de pe Valea Dunării sunt lucrările de apă și canalizare din Măceșu de Jos, cele de modernizare a drumului DC 52 Ghidici-Seaca de Câmp în comuna Ghidici, două grădinițe reabilitate și alimentare cu apă în Ostroveni, dar și extinderea sistemului centralizat de alimentare cu apă în Bechet. Proiectele amintite însumează peste 12.000.000 de lei, alocarea totală pe PNDL I pentru județul Dolj fiind de aproximativ 324.000.000 de lei. Pe lângă acești bani, localitățile beneficiază și de proiecte pe PNDL II, în cadrul căruia nu mai puțin de 140 de investiții urmează să fie realizate în Dolj. Valoarea acestora se ridică la peste 812.000.000 de lei, după cum arată datele MDRAP.

„Iată că și pe PNDL II, primarii au depus proiecte care urmează să fie realizate în anii ce vor veni. Deschiderea lor spre a realiza aceste proiecte, cu susținerea Ministerului Dezvoltării Regionale, prin Programele Naționale de Dezvoltare Locală, arată că ei au încredere în ceea ce le oferă actuala guvernare și că ceea ce Partidul Social Democrat și-a asumat încă de la început nu este doar o promisiune. În același timp, oamenii au văzut că lucrurile se mișcă, iar când mergem în localități să vorbim cu ei, ne dăm seama că, datorită PNDL, viața lor chiar s-a schimbat. Ne-am angajat să facem lucruri serioase în actualul Program de Guvernare și vrem ca ele să fie duse la bun sfârșit. Atunci când am pornit la drum, am spus că România trebuie modernizată și că românii au nevoie de un nivel de trai mai bun. Suntem pe acel drum, am îndeplinit o mare parte din Programul de Guvernare și continuăm, în perioada rămasă din acest mandat dat de români, să ducem lucrurile la bun sfârșit”, a mai precizat Eliza Peța-Ștefănescu, deputat PSD de Dolj.

Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) este un program de finanțare multianual, care are ca obiectiv echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educaţională, de sănătate şi de mediu, sportivă, social-culturală şi turistică, administrativă şi de acces la căile de comunicaţie, în vederea asigurării unor condiții moderne pentru localitățile României.

Politica