duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Candidatul PNL la Primăria Slatina, stabilit după europarlamentare

Data sondajului pentru desemnarea candidatului PNL la Primăria Slatina a fost din nou schimbată, potrivit preşedintelui PNL Olt, Liviu Voiculescu.

Desemnarea reprezentantului liberalilor în bătălia pentru primăria reşedinţei de judeţ se va face, după europarlamentare. Voiculescu a declarat că a fost luată această decizie pentru ca „toată lumea să fie concentrată la europarlamentare”.

Acum suntem preocupaţi de europarlamentare, vorbim după despre sondaj. Trebuie ca toată lumea să fie concentrată la europarlamentare. Nu ştiu să se facă vreun sondaj, pentru că noi suntem preocupaţi 100% de aceste alegeri, care sunt un prilej bun şi pentru cei din competiţia internă să-şi sporească notorietatea. Sondajul va fi făcut de la nivel central, după cum a fost stabilit deja”, a declarat Voiculescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Fostul preşedinte al PNL Slatina, Gabriel Buliteanu, şi fostul şef al TNL Olt, Ionuţ Comănescu, sunt cele două propuneri ale liberalilor olteni pentru Primăria Slatina.

Politica