vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Trezorierul Vaticanului, găsit vinovat de abuz sexual faţă de doi copii din corul bisericii

Cardinalul George Pell a fost găsit vinovat de abuz sexual de către o Curte de Justiţie din Australia, devenind figura bisericească de cel mai înalt rang declarată vinovată de o astfel de acuzaţie, relatează BBC şi CNN, citate de Mediafax.

Cardinalul Pell a abuzat sexual doi băieţi din corul bisericii, în anul 1996, într-o catedrală din Melbourne. La începutul procesului, cardinalul a pledat nevinovat pentru toate acuzaţiile aduse.

Verdictul a fost dat în luna decembrie, dar a fost făcut public abia luni, din motive legale.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În urma procesului, George Pell a fost găsit vinovat de cinci capete de acuzare, printre care abuzarea unui copil în vârstă de mai puţin de 16 ani. Sentinţa finală va fi dată miercuri.

Cardinalul în vârstă de 77 de ani este una dintre cele mai importante personalităţi din Biserica Catolică, fiind şi trezorierul Vaticanului.

Cele cinci capete de acuzare pot duce fiecare la o pedeapsă de maxim zece ani de închisoare.

Oficialii de la Vatican au transmis în luna decembrie că George Pell a fost exclus din grupul de consilieri, fără să ofere detalii despre desfăşurarea procesului.

Cardinalul George Pell este considerat drept al treilea cel mai important oficial de la Vatican şi a gestionat acţiunile oficiale ale Bisericii Catolice în legătură cu acuzaţiile privind abuzurile sexuale asupra unor minori care ar fi fost săvârşite de unii prelaţi din Australia.

 

Politica