luni, mai 6, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Avertisment dur pentru Dragnea de la Timmermans: ”dacă vreţi să fiţi parte din această familie, să respectaţi valorile”

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a relatat, sâmbătă, la Congresul PES, că a vorbit cu preşedintele PSD şi că i-a spus lui Liviu Dragnea că dacă social democraţii vor să facă parte din familia socialiştilor europeni trebuie să respecte valorile fundamentale ale acesteia, scrie Mediafax.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a precizat că acesta este mesajul pe care i l-a transmis preşedintelui PSD.

„Acesta este un mesaj care a fost transmis clar ieri lui Liviu Dragnea de către Serghei, Udo şi cu mine, ieri, când ne-am întâlnit. I-am spus ieri: Liviu, dacă vreţi să faceţi parte din această familie, trebuie să respectaţi valorile noastre fundamentale. Şi Liviu a spus că vor face acest lucru. Vom avea discuţii pe această temă în săptămânile viitoare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Nu putem face niciun compromis în acest domeniu. Aceasta este o linie roşie pentru mişcarea noastră, asta e o linie roşie pentru Europa. Am văzut că România a devenit o societate vibrantă, deschisă, unde lupta împotriva corupţiei a avut succes în ultimii ani, o societate în care există presă liberă, o societate în care sistemul judiciar poate funcţiona independent.

Aceste lucruri nu se pot schimba. Nu trebuie să se schimbe. Tocmai am fost în Ungaria. Am văzut ce se întâmplă dacă se fac paşi înapoi”, a completat Timmermans.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a participat, vineri, alături de premierul Viorica Dăncilă, la Congresul PES de la Madrid.

La finalul discursului, Dragnea a fost huiduit de Eurodeputatul S&D Ana Gomes.

„Afară cu corupţii! Nu vrem corupţie şi corupţi în PES şi în S&D”, a strigat din sală eurodeputatul Ana Gomes către liderul PSD.

Politica