duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mii de școli din România încă funcționează cu grupuri sanitare în curte

Ministrul Educaţiei Naţionale a anunţat că 1.460 de şcoli din România au grupurile sanitare în curte, respectiv nu au autorizaţie sanitară, scrie Mediafax.

“Avem 1.460 de şcoli care au grupurile sanitare în curte şi din această pricină nu au autorizaţie sanitară pentru că ea se dă în măsura în care există apă curentă în şcoală. În proiectul de buget sper ca această sumă să fi rămas, nu am văzut ultima variantă, dar aşa cum ştiu în buget există bani în aşa fel încât în acest an să încercăm să lichidăm acest subiect”, a declarat Ecaterina Andronescu.

Ministrul Educaţiei a mai precizat că serviciul de pază în unităţile de învăţământ este asigurat de autorităţile locale.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pe de altă parte, Ecaterina Andronescu speră ca din anul viitor toate clasele din România să fie dotate cu tablă inteligentă, iar fiecare elev să aibă tabletă, precizând că valoarea proiectului este de 400.000.000 de euro.

În decembrie 2018, Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a anunţat că îşi propune ca, din fonduri europene, să amenajeze fiecare clasă cu o tablă inteligentă, iar fiecare profesor să dispună de laptop, precizând că elevii vor avea câte o tabletă.

De asemenea, Andronescu a spus că nu este de acord cu interzicerea telefonului mobil în şcoli, precizând că acesta trebuie folosit de către elevi ca pe un instrument în procesul instructiv-educativ.

Politica