luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți: Și noaptea se vor putea ridica autovehiculele parcate neregulamentar în Severin!

Au primit sarcina de a ridica și noaptea mașinile parcate neregulamentar. Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, a anunţat că de acum înainte, Poliţia Locală va fi cea care se va ocupa de problema ridicării maşinilor parcate necorespunzător pe raza municipiului.

,,Având în vedere că din acest an au apărut parcările de reşedinţă, dăm posibilitatea Poliţiei Comunitare să intervină şi în cazul în care, din neştiinţă, cineva îşi va parca autoturismul pe un loc deja plătit. În noul contract pe care Poliţia Locală îl va avea cu cei care vor ridica maşinile, vrem să cuprindem şi posibilitatea de a avea un serviciu de noapte, deoarece până acum se ridicau maşinile până la ora 17.00, dar pentru că avem parcările de reşedinţă, vrem să funcţionăm şi pe timp de noapte”  a anunțat primarul Marius Screciu.

Politica