sâmbătă, mai 18, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Lucian Onea și Mircea Negulescu, la un pas de a ajunge după gratii 

Procurorul Adina Florea va merge, luni, la CSM, pentru a solicita arestarea lui Lucian Onea şi Mircea Negulescu de la DNA Ploieşti, în dosarul în care ei sunt cercetaţi pentru mai multe fapte, între care şi constituire de grup infracţional organizat.

Potrivit Mediafax, fostul şef DNA Ploieşti, Lucian Onea, şi fostul procuror Mircea Negulescu au fost, vineri, audiaţi la Secţia de anchetă a magistraţilor din cadrul Parchetului General, după ce, joi, alţi procurori din cadrul filialei au fost de asemenea audiaţi. În cursul zilei de vineri, aceştia, alături de alţi procurori de ola DNA Ploieşti, au fost informaţi că sunt cercetaţi şi pentru constituire de grup infracţional organizat.

Procurorul şef adjunct DNA Călin Nistor, care asigură conducerea Direcţiei, a trimis, joi, Secţiei de procurori a CSM solicitarea avizului de revocare din funcţia de procuror DNA Ploieşti pentru Lucian Onea şi cereri de încetare a activităţii pentru încă trei procurori de la aceeaşi structură, respectiv Deaconu Giluela, Savu Alfred Virgiliu şi Răileanu Elena Cerasela.

Policlinica Buna Vestire Craiova
spot_img
spot_img

Politica