luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Îngrijitoarea Secției de Cardiologie, vinovată. „Nu s-a făcut curăţenia şi dezinfecţia”

Cazul furtunului legat pentru a trage apa la un WC din Secția de Cardiologie a SJU Târgu Jiu, a luat amploare. Îngrijitoarea secției a fost găsită vinovată și amendată. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj s-a autosesizat şi a efectuat un control la Secţia de Cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, după ce un pacient a postat pe Facebook fotografii în care prezintă condiţiile îngrozitoare în care sunt internaţi bolnavii. Liderul de sindicat de la Termocentrala Rovinari, Doru Crăete, posta pe un site de socializare în urmă cu ceva vreme, condițiile îngrozitoare pe care bolnavii internați la Secția de Cardiologie a SJU Târgu Jiu, trebuie să le suporte.

Am fost recent internat pentru cinci zile în Secţia de Cardiologie a Spitalului Judeţean. Trebuie să spun că modul în care arată saloanele, băile, dotările reprezintă o mare ruşine pentru conducerea spitalului şi a judeţului: toaletele sunt, parcă, din lumea a III-a, se trage apa cu ajutorul unor furtune de la perfuzii, capacele la WC-uri nu există, în loc de duş găseşti un …. furtun, unele paturi din saloane sunt din anii 70, arcuri rupte căzute sub pat, ţânţari şi gândaci, lenjeria se schimbă doar când un bolnav este externat sau mutat în alt salon. Ce să mai vorbim de dotări cu aparatură medicală“, a relatat acesta pe Facebook.


Marius Boeriu, directorul DSP Gorj, spune că îngrijitoarea şi asistenta şefă sunt responsabile pentru lipsa dotărilor: „S-au găsit capace de WC lipsă la băi, lipsa substanţelor dezinfectante, săpun şi alte lucruri care erau la magazia secţie, dar nu erau expuse pe secţie. Nu s-a făcut curăţenia şi dezinfecţia. A fost aplicată o amendă în valoare de 500 de lei la îngrijitoarea de curăţenie şi un avertisment înlocuitorului asistentului sau asistentei şefe, care era în concediu în perioada respectivă. Problemele acestea intră în atribuţiile asistentului şef şi ale îngrijitorului de curăţenie”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În schimb, Gigel Capotă, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă, susţine că pacienţii sunt vinovaţi: „Imediat cum s-a făcut sesizarea de către pacient am pus capace noi, însă a doua zi erau toate rupte. Se urcă pe WC-uri cu picioarele. Dezinfectantul şi materialele igienico-sanitare mai dispar şi atunci asistentul şef şi infirmiera le ţin în magazie. Dacă sunt lăsate în baie, dispar. Asistentul şef este cel care coordonează când se face curăţenie şi cum se face. Le dă substanţele respective, se face curăţenia şi se ţin închise sub lacăt”.

Politica