duminică, aprilie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Insolvența persoanei fizice

Cosumatorii au ocazia ca vineri, 19 octombrie, ora 13:00, să participe la Conferința „Insolvența persoanei fizice și darea în plată”, care va avea loc în Aula Magna „Ion Dogaru” a Facultății de Drept din Craiova și să se informeze cu privire la dispozițiile legale și modalitățile în care se pot adresa autorităților pentru a beneficia de protecția specială oferită persoanelor fizice.
În scopul acordării unei șanse debitorilor de bună-credință și instituirii unei proceduri colective pentru redresarea situației financiare a persoanei fizice îndatorate, Legea nr. 151/2015, privind procedura insolvenței persoanei fizice, stabilește cadrul legislativ necesar acoperirii într-o măsură cât mai mare a pasivului înregistrat și descărcarea de datorii.
Sunt în acest sens avute în vedere trei opțiuni pe care debitorul persoană fizică le poate aborda în momentul promovării unei cereri de deschidere a procedurii de insolvență, respectiv pe baza unui plan de reeșalonare a datoriilor, prin lichidare de active sau, ca ultim demers, prin procedura simplificată.
Pe lângă faptul că intrarea în vigoare a legii a fost amânată trei ani, devenind aplicabilă în ianuarie 2018, se constată și că în această perioadă nu s-au înregistrat astfel de cereri. Deși inovative pentru legislația din România, prevederile Legii nr. 151/2015 au o serie de lacune, pe fondul cărora, cel puțin până la acest moment, a fost îngreunat, din punct de vedere administrativ, bunul mers al unei astfel de proceduri speciale. În consecință, întrebarea firească ce se ivește în prezent este aceea dacă procedura insolvenței persoanei fizice poate fi pusă în aplicare efectiv sau nu? Practica în materie a făcut dovada că este nevoie ca anumite modificări ale actualului cadru legislativ să fie realizate.
Va fi prezent în Craiova profesorul universitar Gherghe Piperea, care, alături de președintele A.N.P.C., Marius Pîrvu, și alți avocați vor încerca lămurirea acestor aspecte și dezbaterea problemelor de interes privitor la această procedură și șansele reale de aplicare în beneficiul consumatorilor. Consumatorii și cei interesați pot participa la această conferință, accesul fiind gratuit.
Conferinţa este organizată de societatea de avocatură Piperea și Asociații, Baroul Dolj și Facultatea de Drept din cadrul Universității din Craiova.

av. Lucian Săuleanu, decanul Baroului Dolj

Politica