sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Selecționata U20 de handbal feminin a ajuns în sferturile Campionatului Mondial!

Handbalistele care compun naționala de tineret a României se descurcă bine în cadrul turneului final al Campionatului Mondial de Tineret, ce are loc în Ungaria. După ce au obținut calificarea mai departe din grupe de pe locul trei, câștigând întâlnirile cu Japonia (32-30), Paraguay (41-25) și Angola (26-22) și pierzând în fața Olandei (29-27) și Danemarcei (42-23), fetele antrenate de Gheorghe Tadici și Grigore Albici au avut de înfruntat ieri Croația în faza optimilor.

Tricolorele au intrat bine în meci încă de la început și au obținut avantajul rapid, menținând un ecart de minim două goluri pe tot parcursul primei reprize. Chiar mai multe, până la pauză jucătoarele noastre și-au securizat un ecart important de șase goluri, intrând la cabine cu scorul de 18-12.

A doua parte a meciului a fost însă una mai slabă pentru românce, care au cedat terenul și le-au permis croatelor să se apropie amenințător la două goluri distanță. Tadici a știut cum să gestioneze meciul și victoria nu a fost scăpată din mână, pentru că formația croată nu a mai putut trece de bariera celor două goluri până la finalul meciului. România U20 a trecut astfel de reprezentanta omoloagă a Croației cu 28-25 (18-12) și merge mai departe în faza sferturilor de finală ale Campionatului Mondial.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În această etapă, echipa tricoloră va întâlni câștigătoarea dintre Ungaria și Slovenia, meci care a avut loc ieri după încheierea ediției. România are o istorie prosperă la această categorie, câștigând două titluri mondiale de tineret la handbal feminin în 1995 și 1999.

România – Croaţia 28-25 (18-12)

Lung, Kelemen, Hosu – portari; Nichitean, Severin, B. Berbece, Badea (7), Stîngă, Tîrcă (8), Mihart (3), Popescu (4), Petruş (1), Marin (2), Banciu, Popa (1), Tecar (2). Antrenori: Gheorghe Tadici și Grigore Albici.

Politica