vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mititelu: „Am câștigat palmaresul!”. CSU Craiova: „Leul e acasă, iar palmaresul nu a plecat niciodată”

Războiul dintre FCU Craiova și CSU Craiova pentru palmaresul Științei a cunoscut luni un nou episod. După decizia Curții de Apel Timișoara, Adrian Mititelu a exultat. Adversarii de la CSU au anunțat printr-un comunicat că Mititelu nu a câștigat nimic, dar au lăsat să se înțeleagă că au varianta recursului.
De unde a pornit acest proces! Clubul Sportiv Universitatea Craiova, condus de Pavel Badea, a câștigat în instanță marca Universitatea Craiova. După acest succes, clubul de drept public a cerut în instanță să se constate că întreg palmaresul Universității Craiova se află în patrimoniul său. Așa a apărut dosarul 11665/63/2014**/a2, ce a fost soluționat astăzi de Curtea de Apel Timișoara.
Sarabandă de mesaje ale lui Adrian Mititelu pe contul personal de facebook: „Am câștigat la Timișoara! Istoria și palmaresul Universității sunt la FCU. CSU este doar o copie frauduloasă”, a exultat patronul formației recent promovate în Liga a III-a.
Apoi a explicat: „Ce a hotărât instanța definitiv astăzi: 1. Palmaresul și istoria Universității au fost preluate de-a lungul timpului de entități care au continuat activitatea fotbalistică, implicit Fotbal Club Universitatea Craiova. 2. Clubul Sportiv Universitatea de drept public, condus de Badea, este înființat în anul 1995, este străin de activitatea fotbalistică a vechiului club Universitatea Craiova ce a funcționat până în anul 1991”.
Deși nu este parte în proces, clubul de fotbal CSU Craiova a remis un comunicat pe site-ul oficial. Gruparea din prima ligă spune că nu are informații referitoare la proces, dar că mai există varianta recursului. „Până în acest moment nu există nicio informare oficială vis-a-vis de procesul de la Timișoara, doar informațiile apărute în mass-media. Pentru o mai bună înțelegere a procesului de la Curtea de Apel Timișoara, facem următoarele precizări: Clubul Sportiv Univeristatea Craiova de drept public a sesizat instanța printr-o cerere să se pronunțe asupra existenței palmaresului în patrimoniul său. Instanța a respins această cerere fără a hotărî dacă aceasta îi aparține sau nu, așa cum Înalta Curte de Casație l-a folosit ca argument pentru a stabili că stema cu leul aparține Clubului Sportiv Universitatea Craiova. Pentru a exemplifica, este ca și cum o persoană, să spunem „Adrian Vasile” merge la instanță pentru a obține o hotărâre din care să reiasă că este acea persoană. Instanța îi va respinge cererea îndrumându-l către evidența populației, dar fără a se pronunța dacă este sau nu acea persoană. Ținem să precizăm că această hotărâre este cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție unde va urma să fie dată decizia finală. Nu în ultimul rând societatea lui Adrian Mititelu înscrisă în Liga a IV-a Dolj nu are nicio calitate în acest dosar. Nu ne-am judecat cu niciuna dintre societățile lui acestea neavând cum să ridice pretenții asupra palmaresului istoric, așa cum de altfel Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât. Leul este acasă, iar palmaresul nu a plecat niciodată!”, susțin cei de la CSU Craiova.

Politica