duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Inspecția Judiciară, control de fond la Tribunalul Dolj

Inspecția Judiciară a demarat, în această săptămână, un control de fond la Tribunalul Dolj. Controlul, care se desfășoară până pe 15 mai, urmărește verificarea modului de îndeplinire de către judecătorii cu funcţii de conducere a atribuţiilor manageriale de planificare, organizare, coordonare, control-reglare şi comunicare, precum şi respectarea obligaţiilor prevăzute de legi şi regulamente pentru a asigura buna funcţionare a instanţei şi calitatea corespunzătoare a serviciului public, după cum se arată într-un comunicat de presă al Inspecției Judiciare.

De asemenea, va fi verificată respectarea de către judecători şi personalul auxiliar de specialitate a normelor procedurale şi regulamentare privind primirea şi înregistrarea cererilor, repartizarea aleatorie a dosarelor, stabilirea termenelor, continuitatea completului de judecată, pronunţarea, redactarea şi comunicarea hotărârilor, înaintarea dosarelor la instanţele competente, punerea în executare a hotărârilor penale şi civile.

Inspecția Judiciară mai anunță că raportul va conţine concluzii privind bunele practici, deficienţele şi vulnerabilităţile identificate, precum şi propuneri pentru înlăturarea disfuncţionalităţilor şi prevenirea riscurilor în activitatea și va fi înaintat Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii până la 26 iunie 2018.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica