luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Degetul lui Marcel și spectacolul de pe Oblemenco!

Am aflat de unde le-a venit inspirația celor de la Paraziții pentru piesa „Degetul mijlociu”. De la olteni, care și-l arată între ei în cazul în care sunt prieteni.
CSU a încheiat la egalitate, scor 3-3, meciul cu Viitorul. După golul de 2-1 marcat de alb-albaștri în finalul primei reprize, conducătorul clubului craiovean a fluturat degetul mijlociu în loja sa.
Apoi a intrat la DigiSport pentru a explica gestul și a le închide gura contestatarilor. Ca și gestul – având în vedere postura în care se află Marcel Popescu și imaginea pe care clubul oltean se chinuie să și-o facă în oraș și în țară, una bazată pe profesionalism, și explicația conducătorului oltean este halucinantă.
Marcel Popescu a zis: „În loja Universității stau prietenii mei. Vorbesc și mă salut cu ei cum vreau. Gestul a fost făcut către un prieten, care era în spatele meu. Eu i-am spus că o să avem 2-1 la pauză și el tot contoriza minutele. Zicea «Este minutul 44 la Craiova și este încă 1-1». Era un prieten și îmi permit. În Oltenia, într-un anumit anturaj, se fac astfel de gesturi. (…) Eram în tribună, în zona strict destinată Craiovei. Nu era către rivali. Este un gest absolut normal, atât timp că prietenii nu se simt lezați și ne permitem. Nu aveți dreptul să intrați în viața personală a cuiva. Hai să ne vedem de treabă, serios vorbesc”.
CS U Craiova este în Europa!
Revenind la fotbal, meciul de pe Oblemenco a fost fără miză. Cum Astra, Hermannstadt și Gaz Metan Mediaș nu au depus licență pentru a evolua în cupele europene, formația olteană este 100% în întrecerile continentale. Singura condiție: să joace în finala Cupei României. Ca și îndeplinită, după ce în manșa tur a semifinalelor a trecut cu 5-1 de Botoșani.
Meci fără miză cu FCSB, prețuri mari!
Ca și anul trecut, formația craioveană poate să stabilească în ce direcție se duce titlul de campioană a României: la FCSB sau în Gruia. Ținând cont că în următoarele partide va întâlni cele două echipe care se bat pentru trofeu. Pentru meciul cu FCSB, din etapa 9, au fost stabilite prețurile la bilete, acestea variind de la 15 lei la peluze la 100 lei la Vip.

Politica