joi, mai 9, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Zona montană Rânca, pregătită pentru cele două mini vacanțe

Cabanierii și proprietarii hotelurilor din Rânca sunt gata să își primească turiștii, Crăciunul și Revelionul anunțând aproximativ 6.000 de turiști în această zonă montană. Tunurile de zăpadă vor funcționa la capacitate maximă pentru ca iubitorii sporturilor de iarnă să fie pe deplin mulțumiți de șederea în Rânca.

 

Totodată, salvamontiștii vor fi mereu printre turiști, Baza de Salvamont Gorj fiind pregătită să facă față solicitărilor din acest sezon. În fiecare zi, în zonă vor fi prezenți între șase și 10 salvamontiști.
„Cu siguranță operatorii de turism din zonă s-au pregătit foarte bine pentru această vacanță cu pachete pe placul turiștilor. Rânca a confirmat că este o zonă atractivă pentru turiști și va fi aproape plină în această perioadă a sărbătorilor. Mai mult de atât, zona beneficiază de un strat corespunzător de zăpadă pe majoritatea pârtiilor și cu siguranță cei care vor veni să practice sporturile de iarnă vor avea condiții bune. Avem experiența anilor trecuți și după ce am făcut și o ședință de comandament cu privire la asigurarea măsurilor necesare pe perioada acestor vacanțe, am stabilit programul până pe 15 ianuarie 2018. În zonă vom avea efective suplimentare de salvatori montani. Zilnic, în zona Rânca, vor fi între șase și 10 salvatori, cabinetul medical al Bazei Salvamont Gorj va funcționa non-stop și vom avea alocate o ambulanță și o mașină de intervenție Salvamont”, a precizat Sabin Cornoiu, șef Salvamont Gorj.

Politica