duminică, decembrie 8, 2024

Ultima ora

Sport

Un nou start

Formația craioveană va începe astăzi cursa în noul sezon al Ligii I, cu un meci pe teren propriu, la Drobeta Turnu Severin, contra lui CSM Poli Iași, de la ora 21.00. Chiar dacă în jocurile amicale echipa din Bănie nu a reușit să câștige, este motivată să înceapă într-o manieră pozitivă campionatul și să se impună în fața formației din Copou. Antrenorul italian al echipei craiovene, Devis Mangia, a declarat că prima etapă este mereu grea, însă partida se va aborda la victorie. Acesta nu consideră că rezultatele din amicale au edificat calitatea echipei, ci din contră a fost mulțumit de pregătirea și prestația jucătorilor de până acum.

Prima etapă este întotdeauna dificilă pentru că nu poate fi prevăzută. Noi vom intra în teren cu ideea de a învinge. Este important să avem emoții. Mă emoționez de fiecare dată când echipa mea joacă pe teren. Imediat ce arbitrul începe meciul însă emoțiile vor fi lăsate deoparte și ne vom concentra doar pe victorie. Trebuie să începem campionatul cu gândul că orice confruntare cu adversarul este importantă, iar noi trebuie să demonstrăm că suntem puternici și să facem în așa fel încât să se vadă că adversarul nu a fost la nivelul nostru. Dacă doream să avem victorii în amicale ne confruntam cu echipe de a doua sau a treia categorie, dar am vrut să lucrăm bine, ceea ce ne va permite ca în prima etapă să intrăm pe teren și să învingem. Sunt mulțumit de cum s-au antrenat jucătorii și evoluția lor din amicale”, a declarat Mangia, care a spus că este mulțumit de lotul pe care îl are la dispoziție în acest moment. “Noile achiziții au fost făcute de comun acord, sunt mulțumit de jucătorii aduși. Și jucătorii care au rămas sunt de calitate, i-am evaluat în această perioadă și mi-am dorit ca ei să rămână la echipă.”

Tehnicianul nu a dezvăluit cine va purta banderola de căpitan la primul meci din noul sezon, spunând că acest lucru se va afla la ora jocului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Băluță și Ivan, motivați pentru victorie

Cei doi jucători ai Craiovei vor să aibă parte de un start bun în campionat și speră la maximum de puncte din primele două etape, cu CSMS Poli Iași și Concordia Chiajna. CSU Craiova are parte de un nou început și nu numai din punctul de vedere al filozofiei pe care o va aborda odată cu schimbarea de antrenor, dar formația olteană și-a schimbat total și echipamentul, care are acum o înfățișare mai tradițională și aduce un elogiu celebrei sculpturi a lui Constantin Brâncuși, coloana infinitului.

Va fi un meci greu cu Iașiul, trebuie să îi luăm de sus și să câștigăm cele trei puncte. Este o partidă importantă și trebuie să începem cu dreptul. Nu ne-au interesat rezultatele în amicale, ne dorim să câștigăm primele două etape în campionat. Mie îmi place echipamentul pentru noul sezon, este unul frumos”, a declarat Andrei Ivan.

Mă bucur că începe campionatul, eu zic că ne-am pregătit foarte bine. Eu unul nu am avut vacanță, am avut multe zile de cantonament. Sunt sigur că nu ne va aștepta un meci ușor în prima etapă. Avem avantajul că jucăm acasă și așteptăm cât mai mulți suporteri să ne fie alături. Trebuie să fim concentrați și să punem în aplicare tot ce am pregătit în campionat. Urmează un sezon greu, dar anul acesta trebuie să ridicăm un trofeu. Și mie îmi place noul echipament, sper să avem cât mai multe rezultate bune în el și să ne poarte noroc”, a spus Alex Băluță.

Noile achiziții vor performanță la Craiova

După ce oficialii au adus mai mulți jucători în probe, primele transferuri ale verii înainte de începerea sezonului au fost finalizate. Cinci jucători noi au semnat cu CSU Craiova: Hrove Spahija, Mihai Roman, Cristi Bărbuț, Miodrag Mitrovic și Fausto Rossi.

Hrove Spahija: „Sunt bucuros că am venit aici la Craiova. Mi-a plăcut proiectul clubului și doresc să facem un sezon bun. Eu vreau să ne luptăm la primele trei locuri. Avem o echipă bună și acum începem treaba. Sper să câștigăm toate cele trei trofee”.

Mihai Roman: “Sunt fericit că m-am reîntors acasă, am venit aici cu gânduri mari. Vreau să câștig primul meu trofeu din carieră. Îmi doresc să mai ajung la echipa națională, dar în primul rând îmi doresc să devin aici un jucător de bază și prin evoluțiile mele să atrag atenția celor de la lotul național”.

Cristi Bărbuț: “Mă simt bucuros că am făcut această alegere. Este o provocare pentru mine deoarece în sezonul trecut mă băteam cu Timișoara pentru salvarea de la retrogradare și am reușit. Acum obiectivul este campionatul și cât mai multe puncte. Acest lucru mă bucură, am venit să fac performanță și să ajut echipa cât de mult pot. Sezonul trecut am marcat doar trei goluri, dar în acest campionat sper să dau cât mai multe posibil pentru Craiova”.

Fausto Rossi: „Sunt fericit că am ajuns la Craiova, restul voi demonstra pe teren. Am avut numărul 21 la naționala Italiei de tineret și cred că îmi va purta noroc și la Craiova”.

Miodrag Mitrovic: “Mă bucur de venirea mea la echipa din Craiova, au fost mai mult aspecte care m-au determinat să vin aici. Mi-a plăcut proiectul clubului, valoarea jucătorilor și a staff-ului.”

 

PROGRAM ETAPA I

Vineri, 14 iulie

CSU Craiova – CSMS Poli Iași ora 21.00

Sâmbătă, 15 iulie

Concordia Chiajna – Poli Timișoara ora 18.30

Juventus București – FC Dinamo București ora 21.00

Duminică, 16 iulie

Astra Giurgiu – Sepsi Sf. Gheorghe ora 18.30

FCSB – FC Voluntari ora 21.00

Luni, 17 iulie

FC Viitorul – Gaz Metan Mediaș ora 18.30

FC Botoșani – CFR Cluj ora 21.00

Politica