joi, mai 2, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Trei doljeni cercetați de Poliția Vâlcea pentru braconaj

Poliţiştii din cadrul Biroului Arme Explozivi Substanţe Periculoase, sprijiniţi de cei de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciul de Investigaţii Criminale, Poliţia oraşului Bălceşti şi luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale au efectuat, luni, trei percheziţii domiciliare pe raza judeţului Dolj, anunță Poliția Vâlcea, fiind vizați trei doljeni acuzați de braconaj cinegetic.

Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul unui dosar penal în care, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti, trei bărbați sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de braconaj cinegetic şi nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor. În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat un dispozitiv de sertizat cartuşe de vânătoare, un dispozitiv de confecţionat alice si proiectile metalice, o matriţă folosită pentru turnarea materialelor metalice, 4 trofee de mistreţ și un proiector.
“În fapt, la data de 30 aprilie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, însoţiţi de reprezentanţi ai Asociaţiei Judeţene de Vânătoare şi Pescuit Vâlcea, au organizat o acţiune în fondurile de vânătoare nr. 35 şi 43, pe raza localităţii Ghioroiu, pentru verificarea legalităţii activităţilor de vânătoare cinegetică, prilej cu care au depistat doi bărbaţi, având asupra lor arme de vânătoare.
Poliţiştii şi-au declinat calitatea şi le-au solicitat celor doi bărbaţi să se oprească în vederea controlului. Aceştia nu s-au conformat solicitărilor şi au fugit în direcţii opuse. Pentru prinderea acestora a fost folosit armamentul din dotare, unul dintre ofiţerii de poliţie trăgând două focuri de armă, în plan vertical.
La faţa locului, asupra celor doi bărbaţi, respectiv D.T.D., de 32 de ani şi D.I.C., de 28 de ani, ambii din comuna Tălpaş, judeţul Dolj, au fost găsite două arme de vânătoare letale, confecţionate artizanal, fără nicio inscripţie, cu cartuşe pe ţevi, fiind pregătite de folosire. Totodată, asupra acestora au fost găsite mai multe cartuşe de vânătoare calibrul 16. De asemenea, poliţiştii au mai depistat pe fondul de vânătoare un al treilea bărbat, respectiv I.M.T., de 26 de ani, din municipiul Craiova, asupra căruia au fost găsite un topor, o frânghie din material textil şi patru saci din plastic”, au arătat reprezentanții IPJ Vâlcea.

Faţă de cei 3 bărbaţi a fost dispusă măsura controlului judiciar pe o perioada de 60 zile.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica