miercuri, mai 8, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Studenții vor să primească burse de merit pe tot parcursul anului, inclusiv în vacanța de vară

Studenții cer parlamentarilor ca bursele de merit sau cele sociale să fie oferite pe tot parcursul anului, inclusiv în vacanța de vară. Astfel, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită Camerei Deputaților să modifice Legea Educației Naționale nr. 1/2011 în așa fel încât fondul pentru burse și protecție socială a studenților să se acorde pentru întreaga durată a unui an universitar (12 luni).

Argumentul Alianțelor Studențești este legat de faptul că un an universitar este cât unul calendaristic, iar studenții au activități și pe timpul verii.

“În conformitate cu art. 136, alin. (1), anul universitar începe, de regulă, în prima zi lucrătoare a lunii octombrie, include două semestre şi se finalizează la 30 septembrie din anul calendaristic următor. Prin urmare, indiferent de structura pe care universitățile decid să o implementeze, un an universitar echivalează practic cu un an calendaristic, conform legiuitorului.
Formularea actuală din lege (art. 223, alin. (91)), care precizează că fondul de burse se alocă doar pentru perioada derulării activităților didactice, limitează perioada pentru care se alocă bursele studențești și îi privează pe studenți, temporar, de a beneficia de un drept al lor garantat de Legea Educației Naționale nr. 1/2011: dreptul de a beneficia de burse.
Având în vedere faptul că statutul de student este unul permanent în perioada anilor de studiu, fără întreruperi, cu drepturile și obligațiile subsecvente, considerăm că și fondul de burse trebuie să fie constituit și alocat pentru întreaga perioadă a anului universitar (12 luni)”, se arată în solicitarea Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, ANOSR susține faptul că studenții ar trebui încurajați să participe la activități în afara cursurilor, pe toată durata anului calendaristic.

„Indiferent de tipul de bursă acordat studenților, acest sprijin ar trebui acordat pe toată durata anului universitar, întrucât cheltuielile curente ale acestora există și în perioada în care nu se desfășoară activități didactice propriu-zise. Spre exemplu, în cazul burselor care se acordă pentru ajutor social, este lesne de presupus faptul că situația materială, și nu numai, a studentului nu se modifică în decursul câtorva saptămâni în care acesta nu participă la cursuri efectiv, acesta confruntând-se cu probleme similare de subzistență și în săptămânile care sunt dedicate pentru activități recreaționale și extra-curriculare, bursele obținute în timpul semestrului reprezentând un drept până la finalizarea acestuia, respectiv a anului universitar, după caz”, se mai precizează în comunicatul de presă.

La inceputul acestui an, Guvernul a hotărât creșterea tuturor burselor cu aproximativ 142% față de anul precedent.

Politica