joi, mai 2, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Patru persoane, rănite într-un accident de circulație

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Gorj au fost sesizaţi, luni, prin apel la numărul 112, cu privire la faptul că pe DN 67 – localitatea Drăgoeni, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate patru autoturisme, soldat cu două victime.

„Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 35 de ani, din comuna Bengești Ciocadia, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DN 67, din direcția Târgu Jiu spre Scoarța, aflându-se într-o coloană de autovehicule, nu a păstrat o distanța de siguranță în mers, iar în momentul în care autoturismele din față au frânat, întrucât unul dintre acestea a virat la stânga, a provocat o coliziune în lanț, în care au fost implicate trei autoturisme”, informează Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj.

În urma impactului, două minore de 6 și 16 ani, precum și două femei de 27 și 30 de ani, pasagere în cele trei autoturisme, au suferit leziuni, fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Politica